Elevii constănțeni se opun posibilei greve a profesorilor
6/8/2017 8:54:00 AM de la ctnews.ro
“Consiliul Naţional al Elevilor vede în demersul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ o abordare injustă şi lipsită de profesionalism. Cu ce este vinovată această generaţie de elevi pentru lipsa unei finanţări salariale corecte şi pentru nerespectarea promisiunilor guvernamentale? De absolut fiecare dată elevii au susţinut majorăriile salariale şi au considerat acest aspect o prioritate pentru sistemul educaţional, însă nu vom tolera folosirea elevilor pentru a sensibiliza societatea. Comunicarea şi dialogul sunt soluţia, nicidecum periclitarea Examenelor Naţionale”, a declarat Vlad ŞTEFAN, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
“Este regretabil faptul că Guvernul refuză să pună în aplicare promisiunile făcute în timpul campaniei cu privire la salarizarea cadrelor didactice. Am susţinut şi susţinem nevoia acordării unei salarizări corespunzătoare pentru personalul didactic şi nedidactic din învăţământ, dar elevii din România nu au nicio vină că reprezentanţii Guvernului refuză să acorde creşterile salariale promise. Boicotarea examenului de Bacalaureat va avea consecinţe grave asupra absolvenţilor clasei a 12-a, care vor fi puşi în imposibilitatea de a susţine admiterea pentru accederea în învăţământul superior. Nu este în interesul nimănui ca peste 100.000 de candidaţi la examenul de Bacalaureat să fie sacrificaţi, ca mijloc de presiune”, susţine Constantin-Alexandru MANDA, Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.