Trăiesc un puternic sentiment de revoltă în legătură cu batjocora din sistemul de învăţământ care nu se mai termină... Asist la un spectacol grotesc la care sunt forţat să fiu spectator, şi nu actor, în care cabotini de cea mai joasă speţă primesc rol de ministru, îşi aduc apoi figuranţii în posturi de decizie şi fac ceea ce vor din Şcoala Românească, dar... nu vor să facă bine şi nici măcar nu sunt în stare.
Mă identific cu şcoala pentru că din 1974, când i-am păşit prima dată pragul, i-am fost fidel şi nu am mai părăsit-o. M-am crezut un fericit profesor care şi-a început cariera odată cu anul de graţie în care scăpam de tirania totalitaristă. De atunci, îmi fac conştiincios datoria şi pun pe primul loc, în activitatea mea educaţională, formarea tinerilor cu un dezvoltat spirit civic la care să primeze datoria de cetăţean onest, sensibil la nedreptăţile de orice fel, dispuşi oricând să ia atitudine.
Numai că, de 28 de ani, mă aflu în opoziţie de fază cu tendinţa politică şi mă întreb: Ce caută politicul în sistemul de învăţământ?
Conform normelor legale şi morale numai funcţia de ministru ar trebui să fie politică. În fapt, tot ce se află în structurile de conducere inferioare are legătură cu politicul sau, şi mai grav, cu obedienţa dusă spre un servilism total în care sunt cooptaţi oameni dispuşi să execute orice comandă, primind asigurări că se află sub protecţia sistemului.
În scurta perioadă de guvernare tehnocrată am parcurs o etapă în care Ministerul Învăţământului a încercat o normalizare a acestei situaţii şi a purces la aplicarea legii. Astfel, au apărut primele concursuri, după foarte mulţi ani de numiri politice, pentru funcţiile de Inspectori Generali Şcolari şi, apoi, pentru Directori Şcolari. Opoziţia privind această decizie a fost de o intensitate de neimaginat, din partea celor care îşi pierdeau privilegiile cu greu obţinute în ultimii ani. Aceştia nu au acceptat ideea unei competiţii loiale, conştienţi fiind de incompetenţa lor. Au încercat pe toate căile ca cei dispuşi să îşi asume funcţiile de conducere, să nu ajungă la ele, dar, cu toate acestea, profesionalismul unora i-a înfrânt.
Nemulţumit că i-a stricat planurile politice, de „a-şi numi oamenii prin concurs” pentru următorii cinci ani, ministrul educaţiei Liviu Marian Pop a fost de acord cu demiterea a 13 inspectori generali şcolari indezirabili partidului. O parte dintre ei şi-au căutat dreptatea in instanţă şi au câştigat-o. Au fost repuşi în funcţie prin hotărâre judecătorească. Ministrul Pop a plecat, dar partidul a rămas, aşa le-au acorda acel calificativ de evaluare care să le permită îndepărtarea lor. Modul cum s-a înfăptuit este pe larg dezbătut în presă în aceste zile. Legalitatea acestei decizii va fi stabilită în instanţă.
O concluzie se poate trage de aici: Nu se vor opri, ei asta ştiu să facă, iar, dacă nu intervenim noi, părinţii, profesorii, elevii, şcoala nu va fi decât o clădire urâtă în care se va înfăptui promovarea nonvalorilor, se vor tolera minciuna, hoţia şi furtul. Toate, în spiritul partidului!
Prof. Cătălin Osiceanu