Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2019 se va face în perioada 3 - 7 iunie, iar prima probă va avea loc pe 18 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, în perioada 3 - 7 iulie 2019 va avea loc completarea opţiunilor din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu, iar repartizarea la liceu va avea loc pe 12 iulie.
Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2018-2019.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
3 - 7 Iunie 2019 Înscrierea absolvenţilor
18 Iunie 2019 Proba scrisă limba şi literatura română
20 Iunie 2019 Proba scrisă matematică
21 Iunie 2019 Proba limba şi literatura maternă - pentru elevii care au studiat această disciplină
25 Iunie 2019 - până la ora 12:00 - Afişarea primelor rezultate
25 Iunie 2019 - intervalul orar 14:00 - 20:00 Înregistrarea contestaţiilor
29 Iunie 2019 Afişarea rezultatelor finale
3 - 7 Iulie 2019 Completarea opţiunilor din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu
4 - 8 Iulie 2019 Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator
12 Iulie 2019 Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a