Federatia Educatiei Nationale (FEN) va realiza, pe perioada vacantei de vara, un sondaj printre angajatii din învatamânt pentru a vedea care sunt doleantele membrilor de sindicat pe termen scurt si mediu, informeaza un comunicat de presa remis AMOS News.
Informatiile primite de la cei chestionati vor fi folosite în cadrul viitoarelor negocieri salariale dar si în cadrul discutiilor privind proiectul de lege a salarizarii personalului din învatamânt sau personalului bugetar.
"Dorim sa aflam parerea lor despre actuala situatie din învatamânt. Ne referim la sistemul de salarizare, la conditiile de munca si nu în ultimul rând la legislatia actuala si viitoare. În functie de rezultatul sondajului, vom decide în cadrul consiliului national si modul în care vom protesta daca majorarea propusa în Parlament de circa 50% nu se va aplica începând cu 1 octombrie. Am decis sa facem acest sondaj din cauza ca foarte multi angajati ne-au trimis mesaje prin care ne cer sa redeschidem conflictul de munca si sa blocam începerea anului scolar si a celui universitar", a declarat Catalin Croitoru, presedintele FEN.
Mentionam ca rezultatele finale ale sondajului le vom avea la începutul lunii septembrie urmând ca în functie de rezultate, în cadrul consiliului national, sa se stabileasca strategia pentru perioada imediat urmatoare.
FEN, în calitate de organizatie care apara interesele economice, sociale si profesionale ale personalului din sistemul educational, militeaza pentru un învatamânt bazat pe calitate si performanta, sustinut financiar corespunzator importantei sale strategice si recunoasterii importantei sociale a meseriei de dascal.