Reprezentantii sindicatelor din învatamânt sustin ca nici macar nu este vorba de o marire acordata cu atâta marinimie de autoritati, ci de fapt, majorarea de 9% reprezinta indexarea prevazuta deja în lege.
''Ordonanta 11, prevede acordarea unor indexari de 6, respectiv 9% de la 1 aprilie si 1 octombrie. (...) Noua, cadrelor didactice, pentru ca suntem numai 400.000 la urne, si nu cinci milioane ca pensionarii, în loc sa ne dea indexarea de 9% de la 1 octombrie ne-o da de la 1 noiembrie'', a precizat Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI).
Sindicalistii au atacat si motiunea simpla pe educatie prezentata, marti, în Parlament PSD, considerata doar o încercare de a câstiga capital electoral, înainte de alegeri.
''Îi avertizam pe domnul Geoana si pe domnul Tariceanu ca va veni ziua scadenta de 30 noiembrie, când aceste 400.000 de cadre didactice vor avea un cuvânt greu de spus la alegeri'', a amenintat Marius Nistor, presedintele executiv al Federatiei Spiru Haret.
Federatia Sindicala "Spiru Haret" si Federatia Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI) considera ca majorarea salariilor profesorilor cu doar 9% este rezultatul unui troc politic între PSD si PNL si cer ca lefurile cadrelor didactice sa fie marite cu 50%.
Federatia Educatiei Nationale (FEN) solicita parlamentarilor PSD, care au propus proiectul de lege privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, sa-si exprime public opiniile fata de pozitia lui Mircea Geoana, care este de acord cu o majorare de doar 9%, de la 1 noiembrie.
În plus, FEN îl acuza pe presedintele Camerei Deputatilor pentru ca ar fi blocat proiectul aprobat, în aprilie, de Senat. "Îl asigur pe domnul Bogdan Olteanu ca nu o sa mai reuseasca sa prinda un loc de parlamentar, daca nu va da curs cererii noastre", a afirmat presedintele FEN, Catalin Croitoru.
Si Federatia "Spiru Haret" ameninta cu sanctionarea politicienilor la alegerilor locale, daca salariile cadrelor didactice nu vor fi majorate cu 50%. "Îi avertizam ca 30 noiembrie 2008 va fi ziua în care vom evalua cu discernamânt pozitia politicienilor nostri fata de învatamânt si salariatii sai, iar rezultatele vor fi puse în urnele de vot", spune presedintele federatiei, Gheorghe Isvoranu.