O echipa de matematicieni de la Universitatea din California la Los Angeles (UCLA) a descoperit cel mai mare numar prim de pâna acum, ce are nu mai putin de 13 milioane de cifre. Odata ce descoperirea va fi publicata oficial, cercetatorii vor primi premiul de 100.000 de dolari pe care fundatia Electronic Frontier îl ofera pentru primul numar prim care are peste 10 milioane de cifre. E interesant de observat ca progresul acesta a fost realizat prin folosirea a numai putin de 75 de calculatoare simultan pentru a realiza un numar impresionant de mare de calcule. Studiul numerelor prime este important în matematica, pentru ca asa cum particulele elementare sunt "caramizile" materiei, tot asa si numere prime sunt "caramizile" numerelor naturale, care la rândul lor sunt caramizile tuturor numerelor.
Numere prime se pot descoperi cu ajutorul ciurului lui Eratostene, pe care cu totii l-am studiat la scoala si care este reprezentat în aceasta poza animata: se coloreaza multiplii numerelor prime deja întâlnite, iar si iar, iar numerele are ramân sunt numerele prime. Daca aceasta merge usor pentru numere mici, pentru numere prime mari de milioane de cifre, cautarile se fac folosind noi algoritmi mai puternici ce ruleaza pe multe calculatoare foarte puternice.
Numerele prime sunt numere naturale care nu se pot divide decât prin 1 si prin ele însele. De aceea, orice numar natural poate fi descompus în un produs de numere prime, fiecare la câte o putere. Prin urmare, se poate spune ca numerele prime stau la baza tuturor numerelor.
În plus fata de a fi cel mai mare numar prim, noul numar este si un numar prim mai special, denumit numar Marsenne. Astfel de numere pot fi scrise ca 2 la puterea P minus 1, unde P este tot un numar prim! De exemplu 3 este un numar Marsenne, pentru ca 3 este egal cu 2 la puterea a doua minus 1. Tot astfel, 7 este un numar Marsenne, caci 7 este egal cu 2 la puterea a treia minus 1. Pentru numarul nostru, cel mai mare numar prim descoperit vreodata, P ia valoarea incredibila de 43.112.609!
Cautarea de numere prime tot mai mari în special si de numere prime Marsenne tot mai mari în particular continua, caci fundatia Electronic Frontier ofera premii si pentru descoperirea unui numar prim cu cel putin 100 de milioane de cifre. Multe numere Marsenne au fost descoperite de voluntari care îsi ofereau o parte din puterea de calcul a computerelor lor pentru a rula un software gratuit de pe internet care cauta aceste numere. Conceptul este foarte similar cu proiectul SETI@home în care voluntarii faceau acelasi lucru pentru a analiza date astronomice în cautarea de semnale electromagnetice ce ar fi putut fi emise de o civilizatie înteligenta.
Aceste numere prime sunt denumite astfel în onoarea lui Marin Marsenne (1588 - 1648), care a ramas în istorie drept parintele acusticii.