Curtea Constitutionala a decis ca majorarea salariilor profesorilor cu 50 de procente este constitutionala si a respins contestatia depusa de Guvern. Mai mult ,tot astazi, Curtea a declarat ca fiind constitutionale si legea pensiilor cu privire la categoriile I si II si legea Curtii de Conturi. Magistratii Curtii au dezbatut sesizarea Guvernului în legatura cu cresterea salariala cu 50% pentru profesori, aprobata de Parlament, si au respins-o declarând proiectul de lege de majorare a salariilor ca fiind constitutional. La începutul lunii octombrie, premierul...
Magistratii Curtii au dezbatut sesizarea Guvernului în legatura cu cresterea salariala cu 50% pentru profesori, aprobata de Parlament, si au respins-o declarând proiectul de lege de majorare a salariilor ca fiind constitutional.
La începutul lunii octombrie, premierul Tariceanu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrii Finantelor, Muncii, Internelor si Educatiei pentru a discuta despre cresterile salariale ale profesorilor, iar la finalul întâlnirii a anuntat ca Guvernul va contesta la Curtea Constitutionala decizia Parlamentului de majorarea cu 50 de procente a salariilor profesorilor.
"Baza acestei sesizari este încalcarea sau nerespectarea prevederilor constitutionale care cer în mod explicit ca ori de câte ori se ia o masura de acest gen, cu impact financiar, sa fie indicate si sursele de finantare, care evident nu exista", a declarat seful Executivului.
Tot astazi, Curtea Constitutionala a dezabut si alte proiecte normative ca plafonul de pensii pentru categoriile I si II si noua lege a Curtii de Conturi. Presedintele Traian Basescu a contestat, pe 10 octombrie, la CCR, legea Curtii de Conturi.
"Actul normativ creeaza o discriminare pozitiva inacceptabila, prin aceea ca vor beneficia de pensie de serviciu, în cuantumul prevazut de lege pentru magistrati, consilierii de conturi care au îndeplinit functia pe durata unui mandat complet, respectiv 6 ani, în timp ce magistratii beneficiaza de pensie de serviciu, daca au îndeplinit functia timp de 25 de ani", sustine presedintele în textul sesizarii, motivând ca, "daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".
Basescu a contestat si articolul prin care se instituie, în sarcina Curtii de Conturi, obligatia de a cere celor în drept suspendarea din functie "a persoanelor acuzate de savârsirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma controalelor sau a auditurilor efectuate, pâna la solutionarea definitiva a cauzelor în care sunt implicate".
Potrivit presedintelui, prin acordarea acestui drept, se încalca articolul constitutional care prezuma nevinovatia care opereaza pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti de condamnare, cât si cel care acorda dreptul la munca.