Mari nereguli la Universitatea „Spiru Haret“ conform Raportului Ministerului Educatiei


Universitatea „Spiru Haret“: cifrele imposturii

Raportul Ministerului Educatiei afirma ca peste jumatate dintre absolventii Universitatii „Spiru Haret“ au terminat studiile la specializari neautorizate, iar diplomele lor au fost stampilate ilegal.

Din raportul Corpului de Control al ministrului Educatiei reiese ca jumatate din Universitatea „Spiru Haret“ este în ilegalitate. Si nu de un an-doi, ci înca din anul universitar 2004-2005. La specializarile Învatamânt la Distanta (ID) si Frecventa Redusa (FR) neautorizate „se observa o crestere exponentiala a numarului de studenti scolarizati. Astfel, în anul universitar 2008-2009 s-a ajuns la o cifra de 145.967 de studenti la forma ID. Din numarul total de 857.630 de studenti scolarizati în perioada 2004-2009, aproximativ 55% sunt înscrisi sau au urmat studiile la specializari neautorizate. Evolutia efectivelor de studenti a înregistrat o crestere spectaculoasa, ajungând la nivelul anului universitar 2008-2009 la 290.407 studenti, reprezentând o crestere de 562,9% fata de anul universitar 2004-2005“, se arata în raportul Ministerului Educatiei.

spiru haretPractic, studiile lor sunt nelegale, iar Ministerul Educatiei a cerut desfiintarea tuturor centrelor de ID din tara si din strainatate.

Odata cu cresterea numarului de studenti, Universitatea „Spiru Haret“ si-a marit si numarul de specializari nelegale. În perioada 2005-2009, zeci de specializari au functionat fara a avea autorizatie de functionare provizorie sau acreditare, „fara a fi mentionate în hotarârile de guvern privind structura institutiilor de învatamânt superior. Ponderea specializarilor neautorizate din totalul domeniilor a crescut constant, ajungând de la 33,5% în 2005 la 41,3% în anul universitar 2008-2009“, puncteaza Corpul de Control al ministrului.

Nu doar studiile sunt nelegale, ci si diplomele absolventilor. În perioada 2005-2009, Universitatea „Spiru Haret“ a achizitionat 51.000 de diplome de studii universitare de lunga durata (n.r. - studii care dureaza de la 4 la 6 ani), din care au fost eliberate 25.705 diplome, 30.000 de diplome pentru studii universitare de licenta, din care au fost eliberate, numai în 2008, 1.290 de diplome. Achizitia diplomelor s-a facut pe baza unor comenzi ale USH din Bucuresti catre SC Romdidac SA. „Deoarece în perioada 2004-2009 nu au fost procurate sigilii cu stema României si matrite timbru sec cu aprobarea Ministerului Educatiei, consideram ca acestea au fost ilegal aplicate pe actele de studii si documentele scolare“, concluzioneaza Corpul de Control.

Desi numarul de studenti a crescut, universitatea nu si-a mai completat numarul de profesori. În perioada 2004-2009 „se înregistreaza o diminuare continua a cadrelor didactice titulare, de la 70,70% în anul universitar 2004-2005 la 54% în anul universitar 2008-2009. În schimb, universitatea a preferat sa aduca mai multi profesori asociati. „Mentionam ca numarul posturilor în regim de plata cu ora si/sau cumul a crescut de la 394 de posturi (29,3% în anul universitar 2004-2005) la 918 posturi (46% în anul universitar 2008-2009). Numarul de studenti care îi revin unui profesor a crescut si el. Raportul cel mai mare a fost înregistrat în anul 2006-2007, când un profesor avea 80 de studenti. Iar în ultimii cinci ani, cresterea este de 533,3%, respectiv de la 54 de studenti per cadru didactic la 288 de studenti la un cadru didactic.

Exista cataloage în care figureaza un numar de 11.301 studenti examinati de acelasi cadru didactic în aceeasi zi. De exemplu, catalogul 2008-2009 - ID - Facultatea de Drept si Administratie Publica, specializarea Drept, disciplina: Introducere în istoria dreptului. Într-un alt catalog 2008-2009 de la Facultatea de Management Financiar-Contabil, disciplina: Dreptul afacerilor, exista un numar de 9.239 de studenti examinati în aceeasi zi de cadrul didactic titular de disciplina. În registrul matricol al Facultatii de Finante-Banci - ID sunt multe situatii în care notele descarcate sunt trecute în creion sau sunt note corectate fara a se mentiona data si numele celui care a facut corectura, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind activitatea profesionala a studentilor Universitatii «Spiru Haret».“

Ministerul Educatiei va monitoriza universitatea particulara trei ani, timp în care USH va trebui sa intre în legalitate.În cazul în care nu aplica masurile, Ministerul Educatiei va declansa procedurile de lichidare a universitatii. Masurile pe care le-am propus vor deveni efective printr-un document normativ care va fi promovat în sedinta de guvern de miercuri, 12 august“, a anuntat ministrul Ecaterina Andronescu. În schimb, Universitatea „Spiru Haret“ riposteaza si spune ca raportul a fost atacat în instanta, pe motiv ca încalca legea care precizeaza ca diplomele si certificatele de studii pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învatamânt absolvita. „Pâna la solutionarea acestui litigiu, prin pronuntarea instantei supreme, universitatea va proceda la respectarea si aplicarea legislatiei în vigoare, continuând admiterea“, se precizeaza în informarea transmisa de Universitatea „Spiru Haret“.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame