Alocatia pentru copii se va acorda diferentiat


Alocatiile pentru copii, stabilite în functie de veniturile familiilor

Senatorii au adoptat, marti, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit în functie de veniturile salariale ale familiilor, variind între 25 si 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara.

Initiativa legislativa, elaborata de un grup de parlamentari PNL, senatorii Constantin Sever Cibu, Emilian Valentin Frâncu, Cezar Mircea Magureanu, Vasile Mustatea, Vasile Nedelcu si deputatii Octavian-Marius Popa si Horea-Dorin Uioreanu, a fost adoptata dupa ce liderii tuturor grupurilor parlamentare au convenit sa sustina actul normativ în pofida raportului de respingere propus plenului de Comisia pentru munca, familie si protectie sociala.

PhotobucketPropunerea legislativa pentru modificarea legii 61/19931 privind alocatia de stat pentru copii primise un raport de respingere din partea membrilor comisiei, care apreciasera ca acordarea alocatiei este un drept universal al copilului consfintit de Constitutie si nu a parintilor si, ca atare, acordarea acesteia în functie de veniturile parintilor creeaza discriminari între copii si încalca prevederile legii fundamentale.

Potrivit prevederilor initiativei legislative, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii ar urma sa fie majorat anual, prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si protectiei Sociale.

Astfel, alocatiile copiilor vor fi urmatoarele:

- 25 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii care provin din familiii cu venituri salariale mai mici de 1500 de lei,

- 20 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii din familiile cu venituri salariale între 1.500 si 2.500 de lei,

- 15 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale între 2.500 si 3.500 de lei,

- 10 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copii care provin din familiii cu venituri salariale între 3.500 si 6.000 de lei,

- 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale de peste 6.000 de lei alocatia

Initiativa legslativa, care are caracter organic, a fost dezbatuta de Senat în calitate de prima Camera sesizata.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame