A D I O copiatului la bac din 2011


Elevii prinsi copiind la bacalaureatul din 2011 nu mai pot da examen în doua sesiuni

Elevii care vor fi prinsi copiind la examenul de bacalaureat din 2011 nu vor mai putea da examen în urmatoarele doua sesiuni, respectiv cea din toamna si cea din iunie 2012, a declarat, vineri, agentiei MEDIAFAX, secretarul de stat Oana Badea.

"Am adus câteva modificari importante la bacalaureat, una dintre ele vizeaza pedepsirea mai drastica a celor care sunt tentati sa fraudeze. Astfel, potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a examenului national de bacalaureat sesiunea 2011, candidatii care au fost eliminati de la o proba, pentru frauda sau tentativa de frauda, nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Acestia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune dupa cea în timpul careia au fost eliminati", a spus secretarul de stat în Ministerul Educatiei Oana Badea.

PhotobucketEa a adaugat ca alte noutati vizeaza finalizarea cursurilor cu doua saptamâni înainte de sfârsitul anului scolar, pentru elevii care sustin examene nationale, sistem care a functionat foarte bine înainte de 1990, si sustinerea probelor orale dupa finalizarea cursurilor de catre elevii din clasele a XII-a si, respectiv, a XIII-a.

O alta noutate vizeaza faptul ca reprezentanti ai ONG-urilor si ai parintilor pot solicita aprobare pentru a asista la desfasurarea examenului de bacalaureat.

"Acesta înseamna mai multa transparenta. Reprezentantii ONG-urilor pot sta pe hol, în sali si supraveghea daca probele se desfasoara corect", a mai spus secretarul de stat pentru învatamânt preuniversitar.

Potrivit calendarului pentru examenul de bacalaureat din 2011, în perioada 23-27 mai 2011 are loc înscrierea candidatilor la prima sesiune de examen.

Cursurile pentru clasa a XII-a si, respectiv, a XIII-a se vor încheia în 2011 în 27 mai, iar probele orale de evaluare nu vor mai avea loc în timpul anului scolar, ci dupa finalizarea cursurilor, adica la începutul lunii iunie.

Astfel, în perioada 6-8 iunie va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna, în intervalul 8-10 iunie va fi evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna, în 13-17 iunie - evaluarea competentelor digitale si în 20-23 iunie - evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala.

În 27 iunie va avea loc prima proba scrisa, la Limba si literatura româna, urmata în 28 iunie de cea la Limba si literatura materna, în 29 iunie va fi proba obligatorie a profilului si în 1 iulie - proba la alegere a profilului si specializarii.

Rezultatele vor fi afisaste în 3 iulie, iar contestatiile vor fi depuse în 4 iulie, între orele 8.00 si 12.00, acestea urmând sa fie solutionate în 5-7 iulie. Rezultatele finale la examenul de bacalaureat din 2011 vor fi afisate în 8 iulie.

Înscrierea pentru sesiunea august-septembrie 2011 a examenului de bacalaureat va loc în intervalul 11-15 iulie. În 22-23 august va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna, în 22-24 august va fi evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna, în 23-24 august - evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala, în 25-26 august - evaluarea competentelor digitale.

Probele scrise încep în 29 august, cu Limba si literatura româna, apoi în 30 august va fi testarea la Limba si literatura materna, în 31 august - proba obligatorie a profilului, în 2 septembrie - proba la alegere a profilului si specializarii, în 4 septembrie vor fi afisate rezultatele (pâna la orele 16.00) si pot fi depuse eventualele contestatii (între orele 16.00 si 20.00), care vor fi rezolvate în 5-6 septembrie. Rezultate finale din sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din 2011 vor fi afisate în 7 septembrie.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame