Funeriu: Noua lege a educatiei va curata sistemul universitar


Ministrul Educatiei spune ca prin noua lege a educatiei va curata sistemul universitar. Motivul pentru care este de aproape sase luni în Parlament este, în opinia ministrului Educatiei, faptul ca aceasta lege loveste interesele celor cu functii de conducere din universitate.

Daniel Funeriu spune ca noua lege a educatiei va trece de Parlament, chiar daca nu e pe placul multor profesori universitari care au si functii în parlament.

"Un punct  important e curatarea sistemului universitar. La început de an universitar luam în serios asta. Marea problema e coalizarea tuturor fortelor care reprezinta interese nelegitme în mediul universitar Aceste forte se coalizeaza în parlament. La legea educatiei e prizoniera.  Sunt oameni care nu vor sa piarda privilegii. Consider ca nu e firesc sa fi conducator de universitate, dar si în parlamentar. Nu e firesc ca Andronescu  a acordat sume net superioare Politehnicii, unde e rector, în 2009, 50 milioane de lei, iar Universitatea Bucuresti  doar 17 milione, desi are mai multi studenti. În 2003 daca facem comparatie au fost dati de doua ori mai multi bani Politehnicii", a declarat Daniel Funeriu, ministrul Educatiei la emisiunea Nasul de la B1Tv.

PhotobucketO alta componenta a legii educatiei care nu e pe placul parlamentarilor este pensionarea la 64 de ani a rectorilor. "Multi sunt rectori care vor sa ramâne vesnic în acea functie. Sunt pârghii de putere. Acest lucru trebuie sa înceteze. Aceste obisnuite ne-au dus unde suntem azi", a declarat ministrul Educatiei.

Ministrul Educatiei considera ca legea educatiei loveste interesele universitarilor si de aceea e blocata.

Fostul ministru al Educatiei raspunde acuzatiilor lansate de Daniel Funeriu.

"Mie pare rau ca domnul ministru spune lucruri neadevarate. Nu pot sa nu reactionez. Nici în 2001, 2003, 2009 nu eram rector la Politehnica. Vreau sa va justific. Toti ministrii au dat mai multi bani Politehncii pentru ca are 500.000 de metri patrati  de suprafata construite, în timp ce Universitatea Bucuresti are mai putin  de jumatatea. Universitatea Politehnica are 28 de camine în timp ce Universitatea Bucuresti are 6 sau 7 camine.  Sumele se aloca pentru reparatii capitale, pentru consolidari, pentru investii în functie si de patrimoniu. Mai mult obiectivele de investiitii se aloca direct resurse prin legea bugetului, deci ministrul nu poate sa faca ce vrea . Politehnica a avut în constructie biblioteca Politehncicii care e cea mai mare din tara si s-a finalizat anul trecut si an plus cinci investitii majore,  avem o centraa prin care se asigura independenta energetica electrica si tehnica si asta înseamna cheltuieli mai mici si recuperarea investitiilor, a avut în  reabilitare toate caminele. Banii s-au dus catre studenti, nu catre Andronescu pe care o acuza domnul ministru", a declarat Ecaterina Andronescu, seantor PSD.

Ecaterina Andronescu nu e de acord cu pensionarea profesorilor universitari la 65 de ani.


"Eu cred ca nimeni nu e deasupra legii. Avem o lege care spune ca un profesor universitar ramâne pâna la 65 de ani si poate primi o prelungire pâna la 5 ani. Cu alte cuvinte daca dupa 65 de ani mai poate sa dea din stiinta lui universitatii trebuie sa ramâna", a declarat  Ecaterina Andronescu, senator PSD.

Andronescu spune ca nu este de acord nici cu prevederea din legea educatie care nu permite personelor cu functii de conducere în universitati sa fie în parlament.

"O lege nu se face de oameni politici, o lege necesita expertiza de specialitate ca sa nu stricam sistemul de educatie ci sa-l faca mai bun. Rectorii trebuie sa fie în parlament", a declarat Ecaterina Andronescu.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame