România va construi, la Magurele, cel mai puternic laser din istoria stiintei
12/9/2010 6:05:00 PM de la edu.ro
Guvernul României a aprobat în sedinta de miercuri, 8 decembrie 2010, începerea construirii primei facilitati de cercetare paneuropeana din estul Europei, Extreme Light Infrastructure (ELI) - Nuclear Physics pe Platforma Bucuresti - Magurele, proiect la care mai participa Ungaria si Republica Ceha. Valoarea estimata a proiectului este de 280 milioane de euro, din fonduri europene.
Pilonul de fizica nucleara al ELI presupune cel mai puternic laser din istoria stiintei si cel mai intens fascicul gamma din lume, permitând cercetatorilor din România si din celelalte tari participante la proiect explorarea sistematica, în premiera, a frontierei laser-materie nucleara. Acest vast program de investigatie stiintifica va furniza date fundamentale care vor permite abordarea unor domenii stiintifice accesibile în urmatorii cinci ani datorita valorilor extreme ale parametrilor fizici (putere, energie, durata pulsurilor), dar si o bogata varietate de aplicatii benefice pentru economia nationala si viata sociala a României, pe care laserii si acceleratoarele ce vor fi construite la Magurele le vor face posibile.
„Este un pas înainte foarte important în constructia acestei infrastructuri de laseri - cel mai mare proiect de cercetare stiintifica realizat vreodata în România. Acest act normativ arata angajarea foarte puternica a Guvernului României în ceea ce priveste cercetarea stiintifica. De la preluarea mandatului, am îndeplinit câteva puncte esentiale din programul de guvernare în domeniul cercetarii, precum aderarea la CERN, cel mai mare centru ce cercetari de fizica atomica din lume si, de asemenea, constructia acestei infrastructuri de cercetare", a declarat Daniel Petru Funeriu, ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a mai declarat ca proiectul ELI - Nuclear Physics va atrage tinerii spre a urma o cariera stiintifica într-o Europa a carei prioritate absoluta este realizarea societatii bazate pe cunoastere. „În trecut România nu a investit în ceea ce trebuia sa investeasca. Tocmai pentru a nu avea exact aceasta problema si peste zece ani, astazi România investeste în înalte tehnologii. Mai mult decât atât, aceasta investitie provine din fonduri europene destinate acestui tip de activitati. Pentru acest tip de investitii nu se ia din buzunarul nimanui, dimpotriva se pune în viitorul României, în viitorul resursei umane din aceasta tara", a mai spus ministrul Daniel Petru Funeriu.