La întoarcerea din vacanta, toti elevii din România vor primi câte un test la fiecare disciplina în parte


MASURILE-FULGER pe care Ministerul Educatiei le pregateste pentru la TOAMNA pentru toti elevii din România

        Ministerul Educatiei pregateste pentru noul an scolar masuri-fulger ce privesc modul de predare al profesorilor si programa scolara, astfel încât sa fie evitate noi rezultate dezastruoase la examenele de absolvire.
 
        Prioritatea absoluta: evaluarea tuturor claselor din învatamântul obligatoriu, pentru a stabili nivelul de pregatire din cadrul unitatilor de învatamânt. Practic, în luna septembrie, la întoarcerea din vacanta, toti elevii din România vor primi câte un test la fiecare disciplina în parte, astfel încât sa poata fi stabilit gradul de pregatire al claselor: în media scolii, sub media scolii, sau peste media scolii. În functie de rezultatele clasei, profesorii vor fi nevoiti sa-si schimbe modul de predare, adaptând nivelul pregatirii la nivelul de cunostinte al scolarilor.
 
        "Ministerul era dator sa propuna scolii masuri directe începând din septembrie. Elevul, când vine la scoala, trebuie sa-mi arate unde se afla: pe medie, deasupra mediei sau sub medie. În consecinta, activitatea directa a profesorului timp de un an va fi sa-l ridice de la medie cât poate, sa faca performanta de care e capabil elevul sau sa-l ajute sa tinda catre medie", precizeaza pentru gândul secretarul de stat Oana Badea, explicând cum anume se va face testarea: "Fiecare clasa va intra într-o anumita categorie în functie de rezultatele obtinute la nivelul scolii. Daca media clasei la româna va iesi 7,80 si media scolii e 6,50, clasa cu media 7,80 va fi considerata o clasa peste medie. Daca e la nivelul mediei, de asemenea e bine pentru ca înseamna ca si-a atins toate elementele prevazute. Daca e sub media respectiva, înseamna ca toata activitatea profesorului la respectiva disciplina va presupune înainte de toate recuperare. Planificarea profesorului va trebui sa arate foarte clar cum anume recupereaza ceea ce nu au acumulat copiii si abia apoi sa adauge peste. Atât timp cât lasi un gol nu poti avea pretentia ca va adauga la cunoastere".
 
"Parintii sa nu se îngrijoreze: nu facem ierarhizari"
 
        Împartirea claselor în categorii la nivelul fiecarei scoli nu va duce la stigmatizarea elevilor, subliniaza Oana Badea, care explica ce anume are în vedere masura ministerului: "Nu e nici urma de discriminare. Nu e o ierarhie afisata public. Are legatura cu programul de lucru al profesorului, nu cu clasamentele. Parintii nu trebuie sa se îngrijoreze. Noi nu facem ierarhizari. Copilul va scrie cât stie. Asta este oglinda lui. Din acest moment, eu, scoala, trebuie sa stiu ce trebuie sa fac pentru el. Nu îi voi spune copilului ca el nu stie, ci ca trebuie sa faca mai mult".
 
        Evaluarea se va desfasura dupa un calendar stabilit de minister, subiectele urmând a fi lasate la latitudinea unitatilor de învatamânt. Ideea testarii initiale la începutul anului scolar nu este una noua, fiind deja aplicata în învatamântul obligatoriu. Noutatea consta în folosirea rezultatelor respectivelor testari, care vor avea efecte în întreg sistemul. Caci, spune Oana Badea, adaptarea predarii la nivelul clasei are o implicatie directa nu doar asupra elevilor, ci si asupra profesorilor. Daca, pâna în prezent, dascalii erau la rândul lor evaluati în functie de notele acordate scolarilor, noua modalitate de predare va elimina legatura directa între calificativul primit de cadrele didactice si notele pe care acestea le acorda la clasa.
 
        "Îi spun profesorului ca nu îl judec pentru nota de la clasa, ci pentru activitatea pe care o are, dupa cum îsi adecveaza munca la clasa. Fisa postului se va semna în functie de acest lucru începând de acum încolo. Nu îl pedepsec daca nivelul clasei e cel care este, îl pedepsesc daca nu face ce trebuie cu clasa. Acum, avem copii care la matematica iau nota 9, iar la bac iau 5,50. Sa mai patim înca o data asa? Elevul care va primi constant nota sase la materii de la bac îsi va pune întrebarea daca la examen va scoate media sase. Adica are si o anticipare a rezultatului. Apoi, un alt obiectiv e standardizarea evaluarii. Optul din Bucuresti sa fie acelasi cu optul din alta parte a tarii. Din dorinta de a avea o clasa cu o medie apropiata altei clase intram într-o competitie care nu are legatura cu obiectivul esential: ce anume poate face elevul. Zecele de astazi nu mai e zecele pe care îl stiam noi. Astazi se da prea usor zecele", spune Oana Badea.
 
Elevii vor învata cum sa înteleaga un text
 
        În paralel cu flexibilizarea modalitatii de predare a profesorilor, MECTS introduce si o masura pentru îndreptarea unei alte probleme majore a învatamântului românesc: deficientele elevilor în privinta lecturii. Toate testele internationale au relevat faptul ca elevii români se afla pe ultimele locuri în Europa la capitolul citire si întelegere a textelor scrise, concluzia fiind una sumbra: mai bine de jumatate dintre scolari se afla sub nivelul critic.
 
        Masura de urgenta ce se va aplica din toamna: introducerea orelor de lectura la clasele I-IV. Toti elevii din ciclul primar vor avea, saptamânal, în orar, câte o lectie destinata strict întelegerii textelor scrise.
 
        "Trebuie sa tinem cont de faptul ca cititul este si un instrument pentru învatare, deci trebuie sa ma asigur ca e bine deprins. Daca nu se întâmpla acest lucru, nicio alta materie nu va fi potentata. Elevii vor învata ca lectura apeleaza la mai multe elemente: utilizarea dictionarului când nu cunosc cuvântul, fisarea unui text, împartirea lui pe ceea ce este esential si pe ceea ce este un detaliu, rezumarea si asa mai departe. În mintea copilului se va structura ideea ca, atunci când vine vorba de lectura, am o carte, un ziar, citesc, reflectez asupra a ceea ce am citit, pun mâna pe dictionar când nu am înteles", explica Oana Badea.
 
        Ideea ministerului nu se opreste însa aici. Orele de lectura vor continua si la nivelul gimnaziului, fiind introduse chiar si în cazul celorlalte materii: "Noutatea e ca si profesorul de matematica, de exemplu, va aplica o lectie de lectura specifica materiei sale. Din mintea profesorului de matematica, de fizica, de istorie, de geografie, trebuie sa dispara ideea ca elevul automat întelege tot ceea ce i se scrie pe tabla sau ceea ce scrie în manual. Pentru clasele V-VIII vom da sugestii metodologice pentru ca în lectie profesorii sa aiba secvente destinate abilitarii elevului pentru a întelege textul pe care îl au în fata. Vom utiliza acest instrument pentru ca elevul sa înteleaga respectiva disciplina".

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame