Elevii bucuresteni, campioni la chiul: Peste 1,4 milioane de absente in doua luni
12/9/2011 10:13:00 PM de la Ziare.com
Elevii bucuresteni au strans in doar doua luni de zile peste 1,4 milioane de absente, 60% dintre acestea fiind nemotivate.
In lunile septembrie si octombrie, cele mai multe absente le-au avut liceeni din clasele a XI si a XII, arata datele Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), informeaza Evenimentul Zilei.
Purtatorul de cuvant al ISMB, Mihai Banu, a precizat ca este vorba de un numar ingrijorator de absente, luand in considerare ca de la 20 de absente nemotivate elevii pot primi preaviz de exmatriculare.
O alta pedeapsa pentru chiulangii este scaderea notei la purtare.
Funeriu: Absenteismul scolar va fi redus
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, declara recent ca in acest an scolar absenteismul elevilor va fi redus, datorita masurilor luate in acest sens si a implicarii conducerii scolilor si a autoritatilor locale.
"Am stabilit in cadrul intalnirii cateva repere legate de organizarea sistemului si ma refer la ceea ce tine de absenteism si de combaterea absenteismului. S-au facut pasi importanti, inspectorii scolari generali mi-au raportat ca s-au facut pasi importanti in aceasta directie, insa mai este mult de lucru.
Sunt convins ca pe parcursul acestui an scolar vom asista la rezultate foarte bune in ceea ce priveste reducerea absenteismului scolar", spunea Daniel Funeriu la inceputul lunii octombrie, prezent la Cluj Napoca, la consfatuirea Nationala a inspectorilor scolari generali si a directorilor caselor corpului didactic.