TOTUL depre clasa pregatitoare, obligatorie din septembrie 2012


Clasa pregatitoare, obligatorie din septembrie. Ce vor învata copiii si cum vor fi evaluati

        Ministerul Educatiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregatitoare, în care prezenta este obligatorie, copiii învata jucându-se si nu vor fi note sau calificative. În clasa pregatitoare vor învata copiii care pâna la 31 august 2012 vor avea sase ani împliniti sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini aceasta vârsta pâna la 31 decembrie 2012.

        Masura, prevazuta de Legea educatiei, este "necesara întrucât România are astazi cea mai batrâna populatie scolara la debutul învatamântului obligatoriu din Europa si prin ea se urmareste trecerea fireasca de la joaca la învatare", a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.

        "Pactul national pentru educatie si Legea educatiei pun accent pe aducerea copiilor în învatamântul obligatoriu cât mai devreme, la sase ani, ceea ce este un real progres. Anul acesta gestionam situatia în care avem în sistem doua grupe de vârsta într-una: grupa mare, pregatitoare pentru scoala, care cuprinde transa de vârsta 5-7 ani, neexistând în vechea lege un sistem unitar. Prima consecinta a acestor masuri este ca peste 20.000 de copii care pe vechea legislatie nu ar fi fost cuprinsi în nicio forma de învatamânt se vor regasi printre cei care merg la clasa pregatitoare în 2012. Acesti copii ar fi fost în esec scolar din prima lor zi de scoala pe vechea lege", a explicat ministrul Daniel Funeriu.

Parintii vor putea sa-si înscrie copiii la scoala la care doresc

        Înscrierile se vor face conform unui calendar clar stabilit. La fel ca si în anii trecuti, înscrierile oficiale vor începe în martie. Cum finantarea urmeaza elevul, va exista competitie între scoli, ceea ce va duce inevitabil la cresterea calitatii.

        "Ca si în anii precedenti, fiecare strada din România va fi arondata unei scoli. Procedurile de înscriere sunt astfel facute încât, daca parintele îsi exprima optiunea pentru scoala la care este arondat, aceasta are obligatia sa înscrie elevul. Daca parintele doreste înscrierea la alta scoala decât scoala de arondare, acest lucru este perfect posibil, iar elevul va fi înscris în limita numarului de locuri disponibile. Daca sunt mai multe optiuni decât locuri disponibile pentru o anumita scoala se vor aplica criterii generale - existenta unui grad de handicap, copii orfani, copii din familii monoparentale, copiii personalului din învatamânt sau scolarizarea în acea scoala a fratilor sau surorilor -, precum si, daca este cazul, alte criterii decise de scoala si validate de inspectorat", a completat ministrul Educatiei.

        El a tinut sa precizeze ca sunt interzise segregari, teste sau examene, atât la înscrierea la clasa pregatitoare, cât si la înscrierea în clasa I.

        "Lucrurile vor fi corect asezate pentru învatamântul în limbile minoritatilor, în scolile respective, în interesul lingvistic si cultural al copilului. Toti copiii la aceasta vârsta sunt tratati egal. Prin noile proceduri, informatizate, va garantez ca s-a terminat epoca în care prin pile sau alte avantaje materiale, despre care presa a relatat în trecut, puteai sa ai prioritate la înscrierea copilului la scoala. Nemultumiti vor fi cei care aveau obiceiul spagii, pentru ca acum avem mai multa echitate si transparenta. Sistemul informatic de înscriere nu ia mita! Sa nu uitam ca avem la minister numarul verde anti-spaga 0 800 801 100!", a explicat ministrul Funeriu.

        Parintii vor avea atât libertate pentru alegerea scolii, cât si transparenta privind modul de înscriere în clasa pregatitoare.

        "Este fundamental sa dam cât mai multa libertate parintilor în alegerea scolilor si sa asiguram transparenta modului de înscriere. Prin procedurile din acest an exact acest lucru îl înfaptuim: transparenta si o implicare cât mai mare a parintilor asupra viitorului copilului lor. Scolile vor trebui sa intre în competitie pentru elevi, ceea ce este un lucru benefic, ele vor fi obligate sa se deschida mult mai mult catre parinti. Am dat toate dispozitiile pentru ca scoala sa mearga cât mai mult catre parinti", a aratat ministrul Educatiei.

Curriculum nou, adaptat vârstei, copiii vor învata jucându-se

        Programele scolare pentru copiii care vor intra la clasa pregatitoare sunt în ultima etapa de finalizare, iar parintii vor fi informati cu multa atentie asupra elementelor de programa importante în momentul înscrierii, care va avea loc, ca în alti ani, în luna martie.

        "Pot sa va spun de pe-acum ca în clasa pregatitoare copilul va învata prin metode adecvate vârstei tot ceea ce îi este necesar pentru a face fata cu succes clasei I. De exemplu, copiii îsi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor si a literelor, vor învata sa observe mediul înconjurator si sa interactioneze cu ceilalti copii si cu adulti prin jocuri didactice, activitati în echipa, activitati de descoperire, prin desen sau muzica. Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregatiri fizice armonioase. Învatamântul fiind obligatoriu, copiii vor fi obligati sa merga la cursuri, fiind astfel prevenit abandonul scolar", a adaugat Daniel Funeriu.

        În clasa pregatitoare elevii nu vor da niciun fel de testari, cadrul didactic putând însa sa utilizeze modalitati de încurajare si de recompensare specifice vârstei.

        "În clasa pregatitoare, copilul nu va da niciun test de evaluare si nu va primi nici note si nici calificative. Este posibil ca pe parcursul anului scolar cadrul didactic sa utilizeze modalitati de încurajare si de recompensare specifice vârstei, de exemplu buline de diferite culori. Evaluarea copilului se va face la sfârsitul anului scolar sub forma unui raport scris întocmit de învatator. Din acest raport parintii vor putea afla care este gradul dezvoltarii fizice si psiho-intelectuale, a limbajului si a comunicarii, precum si a dezvoltarii capacitatilor de învatare si a atitudinilor fata de învatare ale copilului. Acest raport va fi întocmit pe baza observarii sistematice de catre cadrul didactic a progresului elevului, pe tot parcursul anului scolar. Rolul raportului este sa stabileasca prioritatile pentru copil în clasa I", a sustinut ministrul Educatiei.

Salile de clasa vor fi adaptate vârstei copiilor

        Sala de clasa din scoala va fi adaptata vârstei copiilor, în asa fel încât sa permita învatarea prin joc si pregatirea pentru clasa I, utilizând resurse de învatare adecvate. Vor fi folosite resurse ale învatarii moderne, adaptate scopului clasei pregatitoare.

        Ministerul Educatiei a alocat în acest an un buget semnificativ pentru dotarea salilor de clasa si achizitionarea materialelor, desi responsabilitatea legala pentru aceasta revenea primariilor.

        "Ministerul are fonduri pentru clasa pregatitoare, chiar daca responsabilitatea dotarii spatiilor scolare revine primariilor, care stiu de trecerea clasei pregatitoare în învatamântul obligatoriu de mai bine de un an, iar multe primarii au facut aceste investitii deja. Cel mai important pentru copil este cum va arata clasa în care va învata", a spus ministrul Funeriu.

Cadrele didactice vor fi formate special pentru clasa pregatitoare

        Cadrele didactice care vor preda la clasa pregatitoare vor fi formate începând cu luna mai.

        "Nu avem emotii ca ar putea exista probleme la acest nivel, si acum învatatoarele sunt printre cele mai bine formate cadre didactice din România", mai spus ministrul Funeriu.

Parintii vor fi informati despre clasa pregatitoare

        În saptamânile care urmeaza, parintii vor primi materiale informative care vor raspunde tuturor întrebarilor lor privind clasa pregatitoare. De asemenea, la momentul înscrierii parintii vor primi, în premiera, un ghid cu tot ceea ce trebuie sa stie pentru scolarizarea copilului.

        "Parintii vor beneficia de o campanie de informare fara precedent în învatamântul românesc, tot aparatul Ministerului si inspectoratelor este mobilizat în acest sens", a subliniat ministrul Funeriu.

Clasa pregatitoare nu fura un an din copilarie

        Clasa pregatitoare înlatura trecerea brutala de la gradinita la scoala. Copilul învata jucându-se si în acelasi timp se familiarizeaza cu atmosfera din scoala.

        "Stiu ca multor parinti li se insufla ideea ca prin clasa pregatitoare se «fura un an din copilarie». Acest lucru este total fals, ceea ce facem prin clasa pregatitoare este sa asiguram trecerea lina pentru copil înspre o scolarizare de succes. Copiii vor avea un curriculum nou, adecvat vârstei. Ei vor beneficia de resurse ale învatarii, precum jocuri si materiale imprimate gândite pentru vârsta lor. Este o practica generala în Europa. Le spun parintilor ca ceea ce se întâmpla în acest an cu clasa pregatitoare trebuia sa se întâmple de multi ani, dar lipsa de curaj si viziune au întârziat nepermis acest lucru", a precizat ministrul Educatiei.

        "Ghinionul politic al celor care vehiculeaza sperietori pentru parinti este ca eu si echipa ministerului suntem aproape de parinti si mergem la multe sedinte cu parintii, si stim bine despre scopul politic al acestor dezinformari", a subliniat ministrul.

Populatia scolara de clasa I a scazut cu 20 la suta din 2002

        Aproximativ 30 la suta dintre copiii unei generatii de sase ani, adica peste 65.000, sunt si în prezent, si au fost si în anii trecuti, cuprinsi în scoli.

        "Printre dezinformarile care se livreaza parintilor este si aceea ca nu este potrivit pentru copil sa mearga la sase ani într-o sala în cladirea unei scoli, la clasa pregatitoare. Le spun parintilor ca pot avea maxima încredere în profesionalismul celor care lucreaza pentru copiii lor. Este cea mai importanta masura împotriva abandonului scolar si a analfabetismului functional din ultimii 20 de ani", a continuat Funeriu.

        Din cauza prevederilor vechii legi, peste 20.000 dintre copiii de sase ani nu se afla nici la gradinita, nici la clasa I, a mai spus ministrul.

        "Pentru ca noua lege pune în aplicare aceasta masura, acesti copii se vor regasi într-un context favorabil învatarii. Pentru noi conteaza fiecare dintre acesti copii, fiecare are ceva de câstigat din aceasta masura", a explicat ministrul Educatiei.

        Potrivit ministrului, copiii care intra în acest sistem vor fi mult mai bine pregatiti.

        "Exista abordari politice, însa acest subiect nu trebuie politizat. Doar o minte bolnava poate politiza acest subiect. Nu vor exista niciun fel de probleme în septembrie 2012 cu organizarea clasei pregatitoare. Cred ca în acesti doi ani de mandat lumea s-a obisnuit cu realitatea ca ceea ce facem este foarte riguros la Ministerul Educatiei. Am spus ca vom organiza impecabil bacalaureatul si am facut-o, precum multe altele, asadar nu am emotii", a mai spus Funeriu.

        În 2001-2002, în România erau 257.000 de copii înscrisi în clasa întâi. În 2006-2007 erau 230.000 de copii, iar în 20012-2013 ar putea fi undeva la 200.000 de copii.

        "Scaderea populatiei unei transe de vârsta cu 20 la suta din 2002 pâna astazi, precum si investitiile majore care s-au facut în scoli, si nu numai în mandatul meu, ne asigura ca nu vor fi probleme cu organizarea retelei scolare. Majoritatea covârsitoare a elevilor la clasa pregatitoare vor învata în scoli, iar acolo unde spatiul, eventual, nu o permite, dar exista o gradinita arondata unei scoli, copiii vor continua pentru clasa pregatitoare în cladirea gradinitei. Aceste cazuri se vor întâmpla în unele locuri din mediul rural, unde, se stie, cladirile scolilor primare si ale gradinitei sunt fie aceleasi, fie una lânga alta. Dar aceste cazuri vor fi foarte putine", a adaugat ministrul Funeriu.

Scolile vor fi pregatite la 1 septembrie sa preia clasa pregatitoare

        Foarte multe scoli au pentru clasa I banci reglabile si scaune adecvate.

        "MECTS organizeaza foarte minutios aceasta clasa pregatitoare. În pofida previziunilor apocaliptice ale unora, MECTS a dovedit, în tot ceea ce a facut pâna acum, ca este organizat foarte serios. Sunt convins ca lucrurile vor fi organizate impecabil si pentru clasa pregatitoare, am aceste date si asigurari si de la inspectorii generali scolari, de la directori si primari cu care sunt într-un continuu dialog", a mai spus ministrul Educatiei.

        Mai mult, clasa pregatitoare va descongestiona gradinitele, mai multi copii de trei ani vor avea sansa unui loc la gradinita.

        În prezent, peste 62 la suta dintre elevii din clasa I au sapte ani, peste cinci la suta au opt ani, iar unu la suta au noua ani.

        România, la ora actuala, este una dintre tarile Uniunii Europene, cu cea mai înaintata vârsta de începere a învatamântului obligatoriu.

        Unsprezece tari ale Uniunii Europene încep învatamântul obligatoriu înainte de vârsta de sase ani. Spre exemplu, Luxemburg, Irlanda de Nord încep la patru ani, Grecia, Cipru, Anglia, Malta, Olanda, Scotia si Ungaria încep la cinci ani. Toate celelalte încep învatamântul obligatoriu la vârsta de 6 ani.

        "În România, în acest an avem peste 62 la suta dintre copii care au început învatamântul obligatoriu la sapte ani, iar peste cinci la suta dintre copiii din clasa întâi au peste opt ani. Practic, fiecare clasa I din România are acum în ea un elev de opt ani care are colegi de sase ani . Un sfert din clasele I de acum au în ele copii de noua ani. Nimeni nu a sesizat pâna acum cât de daunator era acest lucru ? Avem chiar si unu la suta dintre copii care încep învatamântul obligatoriu la noua ani. În conditiile în care toata lumea este de acord ca cea mai buna investitie este în educatia timpurile. Cu cât ducem copilul mai devreme în învatamântul obligatoriu, cu atât rezultatele învatarii sunt mai bune si vulnerabilitatile ulterioare sunt mai mici. Cea mai buna investitie este educatia timpurie.Toate studiile arata acest lucru", a explicat ministrul Educatiei.

(Material realizat de Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro).

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame