Sesiune de bacalaureat în februarie-martie si meditatii platite de stat


Proiectul ministrului Educatiei: Sesiune de bacalaureat în februarie-martie si meditatii platite de stat

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat, sâmbata, ca doreste "institutionalizarea" meditatiilor pentru absolventii de liceu care nu promoveaza bacalaureatul, cursurile de trei-patru luni urmând sa fie platite de stat, iar o sesiune speciala de examene sa fie introdusa în februarie-martie.

Prezent la Arad pentru întâlniri cu profesorii din mediul universitar si cu directorii de scoli din mediul preuniversitar, ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a spus ca are în vedere "institutionalizarea" meditatiilor pentru cei care nu reusesc sa promoveze bacalaureatul, iar acestia sa primeasca o sansa în plus într-o sesiune speciala de examene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Niciun sistem din lume nu are rata de succes de suta la suta (la bacalaureat – n.r.). Atunci când ai 200.000 – 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor tine acelasi ritm de pregatire. Nu trebuie sa-i pedepsim pe cei care nu reusesc de prima data, trebuie sprijiniti. Prin urmare, la Ministerul Educatiei lucram la un proiect ca institutiile de învatamânt acreditate, respectiv liceele si universitatile sa poata sa desfasoare meditatii institutionalizate pentru o perioada de trei – patru luni, strict cu programa de bacalaureat", a declarat ministrul.

Remus Pricopie a spus ca dupa aceste cursuri absolventii ar fi examaminati într-o sesiune de bacalaureat care ar fi programata în februarie-martie.

"Nu exclud sa introducem o sesiune de bacalaureat, dupa ce se termina aceasta sesiune de pregatire. Apare o singura problema, aceea ca programul, calendarul scolar este foarte încarcat", a spus ministrul, adaugând ca se cauta solutii pentru stabilirea unui calendar.

Întrebat daca nu exista riscul ca tinerii sa nu fie interesati de meditatii, pentru ca programe similare au fost desfasurate în unele licee si universitati, dar nu au avut succes, ministrul a spus ca în primul an "este foarte posibil ca absolventii sa nu fie foarte interesati de meditatii".

"Intentionam ca aceste cursuri sa fie finantate de stat, fie pe proiecte cu fonduri structurale, fie ca vorbim de bugetul statului", a completat Pricopie

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame