Noile standarde de la ARACIP


ARACIP a realizat o revizuire a standardelor de calitate pe baza carora sunt evaluate scolile, cu ajutorul unei finantari europene si propune implementarea lor prin Hotarâre de Guvern. Astfel, ARACIP doreste centrarea scolii pe dezvoltare, nu pe functionare ca pâna acum, centrul interesului fiind bunastarea elevului si rezultatele scolare ale acestuia.

        „În baza experientei acumulate în 10 ani de experienta, au fost identificate elemente care împiedica implementarea reala a sistemului de calitate si crearea <<culturii calitatii>>, împiedica dezvoltarea unor servicii educationale de calitate centrate pe progres si performanta, dar mai ales, determina incapacitatea furnizorilor de educatie de a-si îmbunatati continuu activitatea si de a obtine rezultatele asteptate de societate”, îsi motiveaza ARACIP decizia de a revizui standardele de calitate. Mai exact, este vorba despre: 

  • centrarea activitatii furnizorilor de educatie preponderent pe aspectele de functionare, nu pe dezvoltare si pe îmbunatatirea rezultatelor; 
  • concentrarea asigurarii si evaluarii calitatii serviciilor educationale pe aspectele birocratice, nu aspectele generatoare de progres; 
  • inexistenta unei abordari nuantate a conceptului de „calitate a educatiei”, care sa se concentreze asupra relatiilor profesor-elev, scoala – cadru didactic, scoala – comunitate, deci asupra valorii „adaugate”/ „create” prin educatie si asupra capacitatii scolii de a deveni o „organizatie care învata”;
  • diferente considerabile între scolile evaluate extern si scolile care nu au fost niciodata evaluate extern, mai ales în ceea ce priveste cultura calitatii, primele considerând ca recunoasterea publica a zonelor /ariilor în care acestea nu performeaza, va conduce automat la actiuni punitive;
  • întârzieri în publicarea rapoartelor de evaluare externa si necorelarea punctelor de publicare a acestora si a rapoartelor de evaluare interna realizate de furnizorii de educatie. 

Noi standarde de calitate, cu fonduri UE

        ARACIP a testat noile standarde în perioada 2014-2015 pe un esantion format din 690 de unitati de învatamânt de stat din mediul rural si urban, evaluarea si atestarea nivelului de calitate a serviciilor educationale furnizate de acestea, dezvoltarea unei aplicatii software pentru evaluarea externa si integrarea ei în aplicatia software pentru evaluarea interna gestionata de ARACIP. 

        Noile standarde si standarde de referinta (pilotate), este reorientata pe urmatoarele directii:

  • Concentrarea activitatii scolare pe promovarea bunastarii (ante) prescolarului/ elevului.
  • Concentrarea activitatii scolare pe îmbunatatirea continua a rezultatelor învatarii.
  • Valorizarea resursei umane în educatie.
  • Promovarea raspunderii sociale si a bunei guvernari.
  • Fundamentarea functionarii si dezvoltarii institutiei scolare pe dovezi. 
  • Consolidarea dialogului si a colaborarii între scoala, parinti, autoritate locala si cu întreaga comunitate, în beneficiul elevilor.

        Din punctul de vedere al continutului, noile standarde se concentreaza pe 10 aspecte esentiale, evaluând modul în care institutia de învatamânt asigura si îmbunatateste:

1. Comunicarea cu beneficiarii de educatie, cu personalul institutiei de învatamânt, cu institutii si persoane din comunitate si din afara acesteia.

2. Rezultatelor învatarii obtinute de (ante)prescolari si elevi.

3. Bunastarea la nivelul (ante)prescolarilor si al elevilor, dar si al personalului institutiei de învatamânt.

4. Rezultatele învatarii si bunastarea (ante)prescolarilor si elevilor apartinând categoriilor defavorizate pe criterii economice, educationale, culturale etnice sau de orice alta natura.

5. Rezultatele învatarii si bunastarea (ante)prescolarilor si elevilor cu dizabilitati / cu cerinte educationale speciale.

6. Rezultatele învatarii si bunastarea (ante)prescolarilor si elevilor talentati si/sau capabili de performante înalte.

7. Capacitatea manageriala si institutionala.

8. Capacitatea profesionala a corpului profesoral.

9. Combaterea discriminarii, asigurarea drepturilor minoritatilor si interculturalitatea vietii scolare.

10. Dimensiunea europeana a educatiei oferite.

        Din punct de vedere tehnic, noile standarde si standarde de referinta realizeaza, în acelasi timp:

1. Simplificarea activitatii de evaluare interna si externa a calitatii educatiei prin:

  • Reorientarea activitatii de îmbunatatire a calitatii spre aspectele esentiale (detaliate mai sus).
  • Utilizarea datelor si a documentelor deja existente în unitate de învatamânt.
  • Informatizarea activitatii de evaluare interna (prin aplicatia informatica https://calitate.aracip.eu) si de evaluare externa (printr-o aplicatie atasata platformei existente).


2. O evaluare mai nuantata a unitatilor scolare, prin:

  • Scaderea numarului de descriptori - scaderea drastica a numarului standardelor de acreditare (care, reamintim, reprezinta nivelul minim acceptabil de calitate), de la 611 la 133, la care se adauga o scadere usoara a numarului standardelor de referinta de la 450 la 403.
  • Cresterea puternica a ponderii standardelor generale – pentru a putea compara mai usor performantele diferitelor niveluri de învatamânt si tipuri descoli – de la 28% la 94%, în cazul standardelor, si de la 24% la 98% în cazul standardelor de referinta.
  • Cresterea exigentei în evaluare si în certificarea nivelului de calitate – prin cresterea numarului cerintelor pe care o institutie de învatamânt va trebui sa le îndeplineasca, la fiecare din cei 43 de indicatori de performanta, pentru a primi calificative de ”Foarte bine” si ”Excelent”, în paralel cu scaderea numarului de conditii necesare pentru a putea primi calificativul ”Bine”.

        Standardele au fost elaborate de un grup multidisciplinar de lucru care au inclus, pe lânga expertii ARACIP în evaluare si acreditare, si cadre didactice universitare, cercetatori, specialisti în diferite domenii. Ele se afla în dezbatere publica de aproximativ un an de zile si au fost pilotate pe 690 de unitati scolare. Pe baza prelucarii feedback-ului primit în urma dezbaterii publice si a rezultatelor pilotarii, standardele si standardele de referinta revizuite vor fi propuse spre aprobare prin Hotarâre de Guvern.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame