Un interviu extraordinar cu Louis Funar, un matematician roman de exceptie

12/15/2015 5:48:00 PM de la HotNews.ro

---

INTERVIU Louis Funar, matematician român de exceptie: Ce este cu adevarat interesant în matematica este total absent din materia predata în scoala

Pentru a face matematica astazi este nevoie de gust pentru risc. O spune un matematician roman recunoscut, medaliat de trei ori la Olimpiadele Internationale de Matematica, astazi cercetator în Franta la Institutul Fourier. Într-un interviu acordat HotNews.ro, Louis Funar a vorbit despre cum a trecut de la gimnastica la matematica de performanta, a raspuns la întrebarea "De ce sa invat eu matematica?" si i-a avertizat pe parinti sa fie "circumspecti în fata succesului facil".
Louis Funar a obtinut medalie de bronz în 1983 la Olimpiada Internationala de Matematica, medalie de aur la editia din 1984 si medalie de argint în 1985, la acelasi concurs international de matematica.

Dupa terminarea liceului la Craiova, Louis Funar si-a realizat studiile universitare în matematica la Universitatea din Bucuresti, în 1994 a obtinut titlul de doctor la Université de Paris-Sud, iar de 20 de ani este cercetator la Institute Fourier, Grenoble, în Franta.

Citeste interviul integral acordat HotNews.ro de catre matematicianul Louis Funar, la împlinirea a 55 de ani de la prima Olimpiada Internationala de Matematica

Rep: Cum a început pasiunea pentru matematica: a fost o constrângere sau o placere înca de la început?
Louis Funar: De mic am fost curios si mi-a placut sa dezleg enigme. Este o senzatie unica de împlinire atunci când gasesti ideea ce-ti permite sarezolvi o problema interesanta, indiferent de natura problemei in sine. Evident senzatii asemanatoare pot fi incercate si facind sport, ascultind muzica, etc insa descifrarea unor mistere este probabil una din primele surse de fascinatie pentru copii.

Rep: Care sunt primele dumneavoastra amintiri despre matematica?
Louis Funar: Primele mele carti despre frumusetea matematicii au fost cele scrise de Florica T. Campan. Pe vremea cind eram in gimnaziu, nu mult dupa ce incepusem sa inteleg cite ceva din fundamentele geometriei plane - intr-o buna zi pe neasteptate, dupa ceva staruinta cu tringhiuri - mi-a cazut in mina o carte a dumneaei despre geometria neeuclidiana care a fost o adevarata revelatie.

Rep: Cum ati reusit sa faceti fata emotiilor olimpiadei? Ce ii pot face emotiile unui performer in matematica?
Louis Funar: Primele concursuri de matematica nationale la care am participat erau spre finalul perioadei in care mergeam la competitii de gimnastica. Este o mare diferenta intre o proba de gimnastica, unde concurentul are mai putin de un minut pentru a arata la ce anume a lucrat citiva ani, si un concurs de matematica unde timpul se masoara in ore. Stressul este un factor omniprezent in concursurile sportive, insa cu timpul inveti sa il domini.

Desi am fost timid in viata de toate zilele, nu cred ca am avut vreodata multe emotii la un concurs de matematica. Am simtit o oarecare presiune in ultimii ani de liceu, pentru a confirma rezultatele precedente - lucru care nu a ajutat in vreun fel - dar cam asta a fost tot. Personal nu am avut in prim plan ideea de competitie in sensul unui duel cu colegii mei, cu care aveam relatii foarte bune de altfel, ci mai degraba a unui duel cu cei care propuneau probleme pentru rezolvare.

Unul din concursurile preferate era “Gheorghe Titeica”, de nivel regional in anii respectivi, unde existau si probe pe echipe (mixte, adica pentru doua clase, de ex. a 9-a si a 10-a) si unde problemele erau adesea inspirate din matematica primilor ani de facultate. Importanta concursului era mult mai mica decit cea a olimpiadelor nationale sau internationale, dar pentru mine a fost una dintre cele mai placute si formatoare experiente; am descoperit astfel avantajele colaborarii, cit si placerea de a rezolva problemele colectiv.

De altfel am cautat ca participarea la concursurile si taberele de matematica sa fie subordonata bucuriei de a face matematica si a petrece zile placute intr-un cadru agreabil, iar nu ideii de competitie si ierarhizare. Cred astfel ca matematica nu poate si nu trebuie sa fie considerata un sport.

Rep: Care este relatia dumneavoastra cu matematica - este dragoste pura sau sunt si momente de furie?
Louis Funar: O mare parte din timpul meu citesc matematica sau ma gindesc la asta, adesea sub forma unui monolog tacut (sper). Nu stiu daca este o pasiune sau mai degraba un fel de a trai. Momente de nemultumire pot aparea, insa cauza nu poate fi decit in noi insine.
 
Rep: De ce credeti ca majoritatea copiilor antipatizeaza matematica?
Louis Funar: Sunt multe si varii motive. Este nevoie de a avea baze solide pentru a putea avansa, ca si in sport, muzica, scris etc. Insa constructia acestor fundamente necesita munca si perseverenta de la o virsta frageda si asta ar putea descuraja pe multi, de la inceputuri. Pe de alta parte ce este cu adevarat interesant apare relativ tirziu in matematica si este total absent din materia predata in scoala…

Rep: Care este, in opinia dvs, frumusetea matematicii?
Louis Funar: A te simti matematician este o stare de gratie care dureaza foarte putin. Restul este munca si ore intregi de gindit, cautari bibliografice, eforturi de a intelege ce au facut generatii intregi de matematicieni, sute si mii de incercari, de pagini umplute din care multe din ele vor fi aruncate la gunoi, si toate acestea pentru a extrage o idee noua, o metoda, ceva ce nu a fost observat pina acum.

Bucuria unei realizari este de scurta durata pentru ca fiecare pas pe care-l facem este de fapt doar un mic pas pe calea cunoasterii.

Rep: Ati trecut printr-o perioada in care ati respins matematica?
Louis Funar: Daca o parte importanta a timpului meu este consacrata matematicii, asta nu inseamna ca nu fac si altceva. Am avut si alte centre de interes, si singura restrictie este timpul limitat. In felul acesta nu am avut impresia ca trebuie sa fac matematica de nevoie, si deci nici un motiv pentru a o respinge.

Rep: Ce v-a motivat in evolutia dvs?
Louis Funar: Am realizat ca astfel voi avea posibilitatea de a trai o aventura (intelectuala) pasionanta si de a-mi cistiga o oarecare libertate.

Rep: Cum vedeati matematica in momentul in care ati fost dvs la olimpiada si ce s-a schimbat fundamental in modalitatea in care abordati astazi aceasta disciplina?
Louis Funar: Desi pasionanta, intuitiva si amuzanta matematica intilnita prin prisma concursurilor scolare este doar o mica parte din matematica. In primul rind problemele date trebuiesc rezolvate intr-un timp dat, iar rezolvitorii sunt in competitie unii cu altii. Acestea pot fi probleme neconventionale ce necesita o cunoastere profunda a materiei, imaginatie si o foarte buna pregatire, insa au avantajul ca stim dinainte ca au o solutie. Problemele din matematica reala au avut de asteptat ani daca nu zeci sau chiar sute de ani pentru a fi rezolvate. Astazi un matematician poate petrece luni sau ani de zile dedicindu-si timpul unei probleme particulare si asumindu-si riscul unui esec, angajindu-se astfel intr-o aventura intelectuala punctuata de suspens si frustrare, nestiind sigur daca ceea ce incearca sa demonstreze este adevarat sau fals.

In ceea ce ma priveste, am avut sansa de a intilni la timp pe Valentin Boju (profesor la Universitatea din Craiova) care mi-a calauzit primii pasi pe calea cunoasterii si a matematicii. Amintirea acelor zile ramine emotionanta. Cartile pe care le-am intilnit atunci sunt aceleasi cu cele ce le sugerez astazi, treizeci de ani mai tirziu, elevilor si studentilor dornici sa descopere matematica, si pe care le mai frunzaresc uneori cu aceeasi placere. 

Rep: Cat timp reusiti sa fiti 100% concentrat pe o problema de matematica? La ce va fuge gandul, daca se intampla asa ceva?
Louis Funar: Problemele serioase necesita luni sau ani de zile de munca, uneori la nivelul subconstientului. Pasii importanti (asa numitele idei) insa se decid in mod aleatoriu desi, in general dupa indelungata reflectie, intr-o zi in care un desen mai amplu se contureaza.

Rep: Ati avut caderi in evolutia dvs. de matematician?
Louis Funar: Fiecare dintre noi are un destin caruia nu-i poate scapa. Merg asadar impacat cu mine insumi pe acest drum pe care l-am ales acum multi ani, facut din ocolisuri, incertitudini si necunoscute, constient de propriile limite. Una din trasaturile specifice cercetarii in matematica pura este dimensiunea sa transcendenta. In fata unei probleme serioase suntem lipsiti de certitudini, la fel de neajutorati - sau cu sanse egale - atit cei cu experienta, cit si cei tineri. Nu poti niciodata cunoaste dinainte rezultatul acestei confruntari. 

Pentru a face matematica astazi este nevoie de a avea un gust pentru risc, ordine si rigoare si foarte multa ingeniozitate, imaginatie, dar si un pic de noroc. Matematica este descrierea ultima si ideala a Universului si prin urmare nu este asa cum ne-am dori noi sa fie, ci de multe ori surprinzatoare si greu de descifrat.
 
Micile noastre realizari sunt insa prilej de mare bucurie interioara, precum are alpinistul in momentul in care a urcat un virf. Exista si un dram de competitie si dorinta de recunoastere, insa nu exista o relatie universala intre valoare si notorietate. Contemplarea perfectiunii acestui edificiu imens cu numele generic de matematica nu poate incita pe cercetator decit la modestie. Generatii de minti luminate au lucrat la constructia sa si este deopotriva pasionant si valorizant sa poti aduce astazi chiar si o minima contributie.

Rep: Ati avut vreodata sentimentul ca ar trebui sa faceti altceva?
Louis Funar: Nu, dar si pentru ca nu a fost nevoie sa fac cu totul altceva. Am renuntat la o cariera sportiva pentru a face matematica si nu am regrete. Realizez ca am venit pe lume intr-un moment propice, si mi s-a dat sansa sa pot realiza in viata de toate zilele ceea ce imi doream de mic. Mi s-a ingaduit dintotdeauna o libertate extraordinara, care imi permite alegerea subiectelor cautarilor mele, in interiorul matematicii evident, dar as putea la fel de bine sa ma interesez la probleme de fizica sau biologie.