Am primit cartea profesorului Mihai Nadin, „Civilizatia analfabetismului”, de la preotul Mihai Hau, consilier patriarhal si unul dintre cei mai rafinati intelectuali ai teologiei, cu precizarea ca este cea mai buna carte pe care a citit-o în ultimii 25 de ani. O încoronez si eu cu acelasi atribut. La începutul lunii februarie, l-am întâlnit la Bucuresti pe autor si l-am întrebat despre sensul în care ne îndreapta evolutia tehnologiei si despre supravietuirea „alfabetizatilor” în lumea analfabeta de mâine. Profesorul MIHAI NADIN pentru Q Magazine (FLORIANA JUCAN)
Ce înseamna analfabetismul pentru Mihai Nadin?
Suntem ceea ce facem. Aceasta se refera la munca noastra, la relatiile noastre sociale (inclusiv la viata de familie), la activitatile recreative. în procesul de a face ceea ce facem – fie ca este vorba despre o descoperire stiintifica sau ca facem sex, ca dansam, gatim sau ne dedam la un act terorist, ca îi ajutam pe cei nevoiasi, etc. – ne definim propria identitate. Atunci când ceea ce facem nu mai necesita cititul si scrisul, definirea noastra prin exprimarea lingvistica – altfel spus, nevoia de alfabetizare – devine caracteristica civilizatiei analfabetismului. Este înlocuita de nevoia de a dobândi experienta si de a o transmite prin imagini, multimedia si o varietate de alte mijloace de expresie: animatii, [0, 1] (i.e., alfabetul Boolean de 2 litere) si formule matematice si stiintifice. Este un analfabetism relativ. Am colegi în mediul academic care nu au citit o carte în ultimii 20 de ani. Nivelul de exprimare lingvistica al unora dintre ei nu mi-ar fi permis sa ajung în clasa a 3-a primara. Sunt însa uluitori în domeniul lor. Unii sunt neurochirurgi. Altii lucreaza în radioastronomie. Unii sunt personalitati remarcabile în genetica. Pentru a dobândi cunoasterea, ei folosesc limbaje specializate de o precizie extrema, dar cu o putere expresiva redusa. în cazul lor, pâna si lectura revistelor de specialitate este limitata. O întreaga cohorta de asistenti le selecteaza ceea ce pare a se apropia mai mult de interesele lor specifice (Politicienii nu sunt nici ei altfel: membrii cabinetului scriu pentru ei, sondajele îi informeaza „de unde bate vântul”).
Analfabetismul prezentarilor în PowerPoint merge pâna acolo încât vocabularul tuturor documentelor de tip PowerPoint postate pe Internet este mai limitat decât vocabularul unui absolvent de liceu de acum 30-40 de ani. înca de la fondarea sa, Hollywood-ul a practicat dialogul de mai putin de 800 de cuvinte. Daca vreti sa învatati limba engleza uitându-va la filme, veti sfârsi doar cu un vocabular partial al limbii. Cei mai multi americani sunt în situatia asta.
Cine sunt „analfabetii”?
în paralel cu progresul spectaculos din domeniul recunoasterii vorbirii – Cortana, Siri – nevoia de a citi dispare. Wikipedia citeste textul în locul dumneavoastra. Mai mult înca, daca doriti sa postati pe Wikipedia, puteti dicta. Nimeni nu va sti vreodata daca abilitatile dumneavoastra de scriere sunt reduse sau lipsesc cu desavârsire. Referindu-ma la cine sunt adevaratii analfabeti ai zilelor noastre, i-as adauga pe aceia care nu au gatit niciodata ceva din „te miri ce” si nu cunosc decât supa din conserva sau pachet. Sau pe aceia care nu s-au angajat niciodata într-o relatie de familie, limitându-se la convenienta coabitarii. Sau, pentru a da un alt exemplu, pe aceia care au „programat” ultimele razboaie – incluzându-i aici si pe programatori – purtate de militari analfabeti, incapabili sa citeasca fie si instructiunile de întretinere a armamentului lor sofisticat.
Spre deosebire de epoca civilizatiei alfabetismului, când nu era posibil sa fii eficient decât în baza abilitatilor lingvistice, astazi, a fi eficient înseamna a te defini într-un univers al unor mijloace de expresie si comunicare extrem de limitate, dar extrem de eficiente. Suntem cu totii analfabeti în relatie cu limba expertilor. Avem însa pretentii si dorinte care duc la nevoia cresterii în continuare a eficientei. Procesul ne sileste sa atingem un nivel de analfabetism ce ar putea afecta coeziunea societatii. America de astazi nu mai stie ce e coeziunea.
Pornind de la principiul „suntem mai singuri, dar mai multi”, risca alfabetizatii sa dispara, sa fie izolati, sa se exileze într-un univers tot mai mic?
Riscul la care va referiti este real. în momentul în care tehnologia fie înlocuieste efortul uman, fie îl face tot mai fragmentat, resimtim o schimbare la nivelul conditiei umane. Solidaritatea nu a fost niciodata o expresie a starii idealizate a unor oameni care sa fie draguti unii cu altii. Atunci când oamenii au nevoie unii de altii, sunt uniti. Data fiind eficacitatea extrema în conditiile cunoasterii distribuite, a structurilor descentralizate de vietuire si de viata politica, indivizii depind tot mai putin unii de altii.
Dr. Radu Beleca, cercetator la Brunel University, pentru Q Magazine: Tehnologia a luat locul componentei umane
în structura de tip alfabetist a familiei, dependentele reflectau foarte precis structura limbajului – verbul era barbatul, substantivul era femeia, etc. Din moment ce nu mai avem nevoie unii de altii asa cum aveam în trecut, familia este înlocuita de un ansamblu diferit de relatii – servicii sociale, centre de zi, grupuri de ajutor ad hoc. Nemaiavând timp sa fim parinti, cumparam substituiri.
Individul autarhic nu are un simt al comunitatii si nici simtul apartenentei la ceva. Pâna si domnia legii si, cu atât mai mult, regulile bazate pe religie, este amendata. Iluzia este una de independenta. Realitatea se rezuma, însa, la niveluri de dependenta asemanatoare mai curând cu adictiile. Gânditi-va la tinerii care stau la coada trei zile si trei nopti pentru ultimul gadget, pe care sa îl cumpere pe credit – banii altora –, si de care se vor debarasa dupa un timp mai scurt decât cel necesar pentru a pune mâna pe el. Ei nu consuma. Sunt consumati.
Daca astazi, într-un minut, producem mai multa informatie decât în toata istoria omenirii, chiar foloseste TOATA aceasta informatie? Cum va explicati paradoxul rafinarii informatiei direct proportionala cu o lume tot mai inculta?
Ca sa fie clar: noi producem mai multe date, nu mai multa informatie. întrebarea dumneavoastra a surprins o eroare facuta de aproape oricine mentioneaza era informatiei. Am facut-o si eu. Doar datele asociate unui sens, unui înteles – ceea ce se cheama meaning în Engleza, sau Bedeutung în Germana – reprezinta informatie. A afirma câte trilioane de dolari sunt tranzactionate la bursa înseamna a furniza date. A asocia un sens acelei cantitati. A afla câti bani sunt investiti în active pe termen lung înseamna informatie. Ne spune ce sume de bani sunt investite pentru pensii, sau alocate unor proiecte pe termen lung, cum ar fi întretinerea infrastructurii. Trebuie sa clarific acest aspect deoarece ma întrebati cât de utile sunt datele. Dupa cum a spus sotia mea, „în era informatiei, cel mai greu este sa obtii informatia de care ai nevoie.” Observatia aceasta nu se refera doar la o cautare pe Google, ci arata cât de dificil este sa asociezi datele cu scopul cautarii.
Sistemele de navigare sunt mult mai bune deoarece în interactiunea dintre cineva care cauta informatii, de pilda „Unde este cea mai apropiata frizerie?” si baza de date unde sunt stocate datele, utilizatorul joaca cel mai important rol. Nivelul de ignoranta pe care l-am atins în epoca big data reflecta faptul ca am ajuns dependenti de artefacte care ne înlocuiesc propria judecata. Cum nu mai suntem dispusi sa investim în faptura umana – a devenit prea scump – investim în masini. Astfel, multi dintre membrii societatii devin, efectiv, inutili. Nu spun ca asta trebuie sa se întâmple; spun, mai curând, ca acestea sunt alegerile pe care le fac oamenii. Nu ne sunt impuse, le facem noi când cumparam mai mult decât avem nevoie, deci pretindem înca si mai mult, la pretul cel mai scazut cu putinta.
Studiati comportamentul uman versus tehnologie si stiinta, si în acelasi timp anticipati evolutii. Cu zeci de ani în urma ati prevazut o tehnologizare completa în anul 2016 si iata ca se întâmpla. Spre ce ne îndreptam într-un orizont de timp de 10-20 de ani?
Tot ceea ce îi prezint cititorului nu este rezultatul inspiratiei poetice si, cu atât mai putin, al speculatiei. Am construit un model al schimbarilor societale succesive, inspirat din stiinta sistemelor complexe, îl puteti gasi pe YouTube. (n.r. – YouTube – A bifurcation called 2016.)
Aduc în discutie caracterul necesar al schimbarilor pe care le traim. Atât timp cât fiintele umane urmeaza un curs al actiunii propulsat de dorinta de a avea acces la tot la cel mai mic pret si cu cel mai mic efort, nevoia de eficienta ne va sili sa atingem cicluri mai scurte de inovatie si tipare mai rapid perturbatoare. Daca motorul digital ar fi înlocuit numai abacul, doar cei care produceau abace si-ar fi pierdut slujba. Motorul digital îi înlocuieste, însa, pe toti aceia care, în cadrul societatilor industriale, erau implicati în sarcini repetitive.
în urmatorii 10 ani, automatizarea va face sa dispara, la nivel mondial, mai bine de 50 de milioane de locuri de munca. Data fiind cresterea populatiei – care în multe parti ale lumii a scapat total de sub control – ne vom confrunta cu o situatie în care câtiva vor ajunge sa fie raspunzatori de marea majoritate si, în consecinta, vor avea o pozitie de putere pe care nicio democratie nu ar putea-o accepta. De aceea, prevad ca în paralel cu automatizarea si mijloacele de control având la baza inteligenta artificiala, ar putea avea loc o revolutie digitala care va pune sub semnul întrebarii tot ceea ce stim despre politica, forme de guvernare, proprietate si concepte similare care tin de viata sociala.
Am participat la o emisiune de radio în care tema a fost digitalizarea în cultura si am spus apasat ca un tur real prin Luvru nu poate fi comparat cu un tur virtual. Apartin modelului traditionalist, pe cale de disparitie sau unei din ce în ce mai mari minoritati? (permiteti-mi metafora antagonismului!)
Recent, în timpul unui concert minunat care a avut loc la Zurich, în care Herbert Blomstedt a dirijat o interpretare a lucrarii Poesis de Ingvar Lundholm, cineva cu un iPhone a reusit sa strice placerea ascultatorilor care i se aflau în preajma. Ei bine, daca va doriti o experienta artistica e de preferat sa va duceti sa o vedeti, sa o auziti, sa o atingeti, sa o mirositi - si sa sperati ca barbarii digitali nu vor interveni. Asta nu înseamna ca nu veti fi supusi barbarismului acelora care confunda experienta estetica cu un exercitiu de înregistrare. La Hermitage, în St. Petersburg, Madonna Litta (atribuita lui Leonardo da Vinci) a devenit obiectul unor „selfie”-uri pâna într-acolo încât îti doreai sa îi tii pe salbatici la distanta. Totusi, nu i-as recomanda niciodata cuiva sa încerce sa patrunda semnificatia acestei lucrari privind-o în carti sau descarcând-o de pe Internet. (La Viena, unde oamenii au simtul umorului, li s-a oferit celor disperati sa se vada în Sarutul lui Gustav Klimt o reproducere mare a tabloului).
Din perspectiva întelegerii mele, lucrurile se vor aseza pâna la urma, astfel încât o minoritate va continua sa pregateasca supa acasa, din te miri ce, în timp ce altii îsi vor încalzi supa la conserva fara sa realizeze vreodata ce pierd. Unii vor merge la concerte si la muzee, altii vor continua sa consume arta „la conserva”. Publicul nu mai stie diferenta dintre original si copie.
Citeste tot articolul aici.