Ministerul solicită pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul scolii, după orele de curs


Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (22-24 februarie). Rata de prezenţă s-a situat la 90,71%: din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 166.498 de elevi au participat la toate probele.

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 22.422 de medii între 5 şi 5,99, 19.109 medii între 6 şi 6,99, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 7 medii de 10.

În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă - 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă - 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5.

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală - 60,57% (rată prezenţă - 90,10%), urmată de Brăila - 58,50% (rată prezenţă - 76,61%) şi Cluj - 55,33% (rată prezenţă - 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat, pe un fond de prezenţă de aproximativ 90%, în judeţele Vaslui - 31,22%, Tulcea - 32,67%, şi Călăraşi - 33,47%.

La nivel naţional, 73.342 de elevi (44,05%) au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale.

Reamintim că rolul acestor simulări, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la bacalaureat, este unul reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori şi părinţi a nivelului real de pregătire atins până la momentul testelor pentru ca, ulterior, să se poată stabili planuri remediale individuale.

Astfel, Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor şcolare măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a. Dintre aceste măsuri, enumerăm:

  • Realizarea unei diagnoze clare a situaţiei la nivelul fiecărui judeţ/ al fiecărei şcoli;
  • Analiza, în cadrul şedinţelor cu directorii, a rezultatelor obţinute de fiecare şcoală, la simularea evaluării naţionale;
  • Elaborarea de către fiecare şcoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare naţională şi monitorizarea acţiunilor stabilite, de către inspectoratul şcolar;
  • Analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice şi al consiliilor profesorale;
  • Implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs;
  • Personalizarea traseului de învăţare pentru elevii cu probleme deosebite care au obţinut rezultate slabe la simularea evaluării naţionale;
  • Efectuarea temelor diferenţiate pentru asigurarea individualizării învăţării.
  • Ministerul Educaţiei anunţă inspecţii şcolare de specialitate la nivel naţional, care se vor desfăşura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naţionale şi vor urmări aplicarea planurilor remediale la nivelul unităţilor de învăţământ. Aceste inspecţii vor fi realizate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS şi de cei din inspectoratele şcolare.
  • Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei a solicitat Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei o analiză riguroasă a rezultatelor obţinute la simularea evaluării, astfel încât diagnoza rezultată la nivel naţional să conducă la politici publice destinate îmbunătăţirii situaţiei elevilor din învăţământul gimnazial.


BIROUL DE COMUNICARE

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame