„Avem în momentul de faţă 6600 de candidaţi pentru posturi de directori de şcoli chiar dacă personalităţi politice, organizaţii sindicale într-un fel sau altul, mai direct sau voalat, au încercat să saboteze acest concurs. Concursul se va organiza, calendarul va fi respectat, metodologia va fi respectată.
Trebuie să clarificăm ideea că metodologia ar interzice anumitor persoane să se înscrie la concurs. E o mare neînţelegere. Articolul incriminat ne spune că dacă ai câştigat concursul şi e o incompatibilitate de rude atunci nu poţi fi numit. Articolul nu spune că nu te poţi înscrie la concurs. Problema este ce se întâmplă după. În învăţământul superior chestiunea este deja rezolvată. Nu avem situaţii în care pe funcţii de conducere să fie membri de familie.
Ultimul concurs a avut loc acum opt ani, mandatul unui director obţinut în urma unui director durează patru ani. Timp de patru ani de zile Ministerul nu a găsit timp să organizeze acest concurs. De ce în luna octombrie? Pentru că aşa au fost organizate şi în anii trecuţi. De ce nu la anul? Pentru că acum mi-au fost semnalate de profesorii din sistemul preuniversitar că unii directori care au fost numiţi cu delegaţie de multe ori cu interes politic nu au avut legitimitatea de a gestiona instituţia de învăţământ. Vreau să intrăm în normalitate.
Ne aducem aminte ce discuţii au fost în 2011 cu privire la cum urma să fie organizat Bacalaureatul. Acum ni se pare normal ca acest examen să fie organizat corect şi curat. De partea mea este legea, au fost elevi care prin asociaţiile de profil şi cei 6000 de oamenii care s-au înscris la concurs şi toţi cei care au încredere în funcţionarea corectă a sistemului de învăţământ”, a precizat ministrul.