Subiectul care a monopolizat discuţiile purtate de cadrele didactice despre concursul pentru ocuparea funcţiei de director în învăţământul preuniversitar a scos la lumină o echipă de oameni care au încercat să ne transmită „binele” pe care noi nu-l simţim şi pe care-l „respirăm” în aerul ce ne înconjoară. Totul e minunat, avem manageri perfecţi numiţi de oameni ce conduc cu atâta profesionalism destinele şcolii româneşti, încât concursul nu poate crea decât victime, au încercat ei să ne transmită... Nu e de mirare că şi-au găsit repede adepţi pentru că au folosit o tehnică numită MANIPULARE.
Despre manipulare, am scris câteva rânduri în materialul intitulat „E nevoie de o REVOLUŢIE în sistemul preuniversitar de învăţământ din România”
Revin cu răspunsuri la câteva întrebări:
Cine sunt manipulatorii?
Cum procedează ei ca să ne ţină în puterea lor?
Sunt oare conştienţi de ceea ce fac?
„Simpatici, seducători, la locul lor sau de-a dreptul tiranici, manipulatorii adoptă anumite atitudini pentru a-şi atinge scopul, flatându-ne şi încântându-ne prin vorbele lor.
Manipulatorii sunt recunoscuţi ca experţi în a se ascunde sub diferite chipuri false, pe care le compun în funcţie de persoană, situaţie sau scopul urmărit.
Masca manipulatorului simpatic este cea mai răspândită. Acest tip de manipulator este cel mai periculos pentru că îşi joacă perfect şi cu farmec rolul: vorbeşte cu voce studiată, este şarmant şi foarte amabil cu ceilalţi, foloseşte cuvinte dulci şi este plin de veselie.
Imaginea pe care vrea să o afişeze celorlalţi este a unei persoane sigure de sine pe care o admirăm şi ne-o dorim în preajma noastră, de la primul schimb de cuvinte. Procesul de manipulare este destul de discret pentru a nu fi uşor de observat, mai ales când manipulatorul foloseşte atitudini comportamentale plăcute.
Nu e greu să refuzăm a veni în întâmpinarea nevoilor acestei fermecătoare şi simpatice creaturi. Sunt plăcuţi în conversaţie, aparent modeşti, sunt generoşi în laude la adresa ta ştiind foarte bine să flateze.
Nu trebuie să ne îndoim de fiecare persoană deschisă şi plăcută, pe care o găsim simpatică. Din fericire le putem diferenţia. Persoanele care îşi afirmă în mod real aceste calităţi, nu au nevoie de artificii şi tertipuri pentru a fi apreciate! Aceste persoane sunt determinate, resping falsitatea în relaţiile cu ceilalţi, respectuoase şi echilibrate, fără să profite de încrederea celuilalt. Nu îşi ascund personalitatea şi ştiu să îşi accepte defectele dar şi calităţile.
Care ar fi trăsăturile unei persoane manipulatoare? Sunt multe trăsături care definesc un manipulator, însă câteva sunt vizibile:
1. Îşi schimbă atitudinile şi comportamentul în funcţie de persoane, situaţii sau scopul urmărit.
2. Evită să îşi asume responsabilităţile sau le transmite altora.
3. Invocă raţiuni logice, citate memorate, pentru a-şi ascunde obiectivele sale egocentrice.
4. Ştie foarte bine să pozeze în victima, pentru a fi compătimit (găseşte mereu o scuză în situaţia în care greşeşte). Se foloseşte chiar de „maimuţăreala comică" pentru „a adormi" eventualele bănuieli ale celeilalte persoane.
5. Ignoră ceea ce i se cere să facă (chiar dacă pretinde că tocmai se ocupă de problema respectivă).
6. Se foloseşte de principiile adoptate de ceilalţi pentru a-şi satisface necesităţile personale.
7. Minte.
8. Se foloseşte de minciună, deformează şi interpretează pentru a denatura adevărul.
9. Este egocentric.
10. Nu suportă să fie criticat şi neagă tot ce este evident pentru ceilalţi.
11. Ceea ce spune pare logic, contrar atitudinilor, acţiunilor sau modului său de viaţă, care se desfăşoară total opus.
12. Nu ţine seama de drepturile, dorinţele sau necesităţile celorlalţi.
13. Flatează în mod repetat, ştie să dea impresia că îl preocupă problemele celorlalţi.
14. Acţiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea obiectivelor personale, dar în defavoarea celorlalţi.
Ne punem întrebarea: sunt conştienţi de ceea ce fac aceşti manipulatori? Uneori da, alteori nu, pentru că, de fapt, această formă de manifestare a personalităţii este un mod de apărare pe care îl adoptă adesea în mod inconştient.
În ciuda aparenţelor, manipulatorul este o persoană nesigură pe ea. Manipulatorul nu poate trăi singur!
Nu poate exista fără prezenţa celorlalte persoane din jurul lui, deşi le ignoră dorinţele şi sentimentele, necesităţile şi durerile. Abilitatea sa constă în a-i convinge pe ceilalţi că imaginea sa concordă cu faptele sale. Nu poate trăi fără sprijinul cuiva, bazându-se mereu pe alţii. El nu îşi face probleme cu sine pentru că mereu găseşte următoarea victimă atunci când simte că este în pericolul de a fi descoperit.
Majoritatea adoptă, contrar „moralităţii" invocate de ei mereu, comportamente imorale, care creează neplăceri şi suferinţe celor din jur, chiar dezechilibrate psihologic. Lor nu le pasă de urmările faptelor proprii, atâta timp cât lor le este de folos. Chiar creează un scenariu în favoarea lor, prezentând fapta ca o „dovadă de iubire", de recunoaştere a valorii lor. Manipulatorul se foloseşte de adevărurile universale, de principii pe care le susţine cu tărie ca modele ale vieţii proprii, dar nu este decât interpretare teoretică. Ştie foarte bine cum să ne oblige să percepem realitatea aşa cum o doreşte el şi cum să folosească propriile noastre convingeri şi învăţături pentru a ne destabiliza!
Simpaticul manipulator este stăpânul absolut al contradicţiilor între ceea ce face şi ceea ce spune. Refuză să rezolve un conflict în care este implicat direct şi amână subiectul sub diferite pretexte: „Nu am chef acum!", „Nu vreau să discutăm despre asta!", „Iar începi? încetează mă oboseşte discuţia asta!", pentru că în final să nu îl mai abordeze niciodată. Brusc, nu mai vrea să vorbească cu noi, dispărând în tăcere, căutând o nouă victimă a manipulării lui.
Este trist şi regretabil, dar singura soluţie de a împiedica relaţia dată să mai provoace suferinţă este separarea sau despărţirea, întrucât manipulatorul nu se va schimba sau nu "se va vindeca" niciodată. E nevoie să apelăm la mai puţină sensibilitate şi la mai multă raţiune!”