Decizia ICCJ: Profesorii din școlile de stat sunt funcționari publici și pot ajunge la închisoare dacă iau mită.
4/30/2017 10:55:00 AM de la avocatnet.ro
Profesorii din şcolile de stat sunt consideraţi, în sensul legii penale, funcţionari publici, astfel că aceştia pot fi cercetaţi şi pedepsiţi penal pentru infracţiunea de luare de mită, a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) printr-o decizie apărută în Monitorul Oficial. Actualmente, pedeapsa pentru luare de mită este închisoarea de la trei la zece ani.
În sensul legii penale, profesorii care predau în şcolile de stat sunt consideraţi funcţionari publici. Prin urmare, dacă iau mită, aceştia pot fi cercetaţi penal şi pot primi pedeapsa cu închisoarea. Aşa a stabilit, prin intermediul Deciziei nr. 8/2017, Completul ICCJ pentru pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Documentul este publicat în Monitorul Oficial, potrivit
avocatnet.ro, astfel că deja produce efecte la nivel naţional.
„[Curtea] stabileşte că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal”, scrie în documentul publicat în Monitor. Mai exact, prevederea indicată face referire la faptul că „funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie (...) exercită (...) o funcţie publică de orice natură”, aşa cum scrie în Codul penal.
Funcţionarii publici care pretind ori primesc bani sau alte foloase necuvenite ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce ţine de îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte, potrivit Codului penal.
Concret, pedeapsa pentru luarea de mită constă în închisoare de la trei la zece ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia/activitatea în executarea căreia s-a săvârşit fapta. Fapta este pedepsită indiferent că mita este pretinsă sau primită în mod direct sau în mod indirect, pentru sine sau pentru altă persoană.
Decizia luată de ICCJ vizează un dosar în care o profesoară de liceu a cerut mită 500 de lei (câte 25 de lei de la fiecare elev al clasei) pentru a promova copiii la geografie.