Investigaţia mea asupra declaraţiilor publice ale ministrului Educaţiei, Daniel David, arată un model îngrijorător de ostilitate şi dispreţ faţă de cadrele didactice din România. Între ianuarie şi septembrie 2025, ministrul a formulat o serie de declaraţii şi a promovat măsuri care sugerează o campanie sistematică de discreditare a profesorilor, ascunsă sub masca „reformei” şi a „eficientizării”.
de Cătălin Osiceanu – Profu’ de mate, Bucureşti, 20 septembrie 2025
Încă de la începutul mandatului, ministrul David a pus la îndoială competenţa profesională a cadrelor didactice. În septembrie 2025, declara pentru Dilema:
„Peste 99% din profesori au calificativul ‘foarte bine’ la evaluare. Vi se pare normal când şcoala românească arată aşa cum ştim?” [Edupedu].
În ianuarie, cerea interzicerea „dictatului din manual” şi ironiza metodele de tip „stai jos şi scrie, că materia o găseşti pe net” [Euronews]. În mai, a acuzat direct profesorii pentru analfabetismul funcţional:
„Din cauza faptului că predăm mult, irelevant şi adesea prost, foarte mulţi au ajuns într-o zonă de analfabetism funcţional.” [Europa Liberă].
Aceste afirmaţii echivalează cu punerea în cârca profesorilor a tuturor eşecurilor educaţiei româneşti.
Tema recurentă a ministrului este condiţionarea creşterilor salariale de obligaţii abuzive. Într-un podcast din iunie, spunea tranşant:
„Dacă eşti plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în şcoală, nu doar orele în care trebuie să predai.” [Spotmedia, Edupedu].
Ulterior, a reluat ideea:
„Vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată şcolii şi copiilor macar timp de 8 ore pentru care suntem plătiţi zilnic.” [G4Media].
În septembrie, a justificat controversata majorare a normei:
„Salariul acoperă 8 ore pe zi. Prin aducerea celor 2 ore în plus nu am mărit numărul de ore, doar că poate nu mai faci atâta activitate birocratică, ci predare.” [Edupedu].
Problema? Nicio măsură concretă pentru reducerea birocraţiei, iar condiţiile reale din şcoli nu permit această „staţionare de 8 ore” pe care o cere ministrul.
Atunci când profesorii şi-au manifestat nemulţumirea, reacţia ministrului a fost una de dispreţ. În prima zi de şcoală din septembrie, când mii de cadre didactice protestau, David a catalogat acţiunea drept „neinspirată” şi „complet nerealistă” [HotNews, ŞtirileProTV].
Mai mult, a invocat moralitatea:
„Este o obligaţie legală a profesorilor şi o datorie morală să predea.” [Antena3].
În august, încerca să descurajeze grevele printr-o declaraţie cinică:
„O grevă în septembrie nu poate aduce nimic pe termen de jumătate de an într-o ţară care stă atât de prost.” [Mediafax].
În loc să recunoască legitimitatea protestelor, ministrul a ales să culpabilizeze profesorii şi să inducă ideea că România „stă prost” din cauza lor.
Când sindicatele i-au cerut demisia, răspunsul ministrului a fost de o indiferenţă frapantă:
„Demisia mea se cere din ianuarie când opţiunea mea era proeuropeană – nu m-a deranjat că s-a cerut.” [Euronews].
Tonul distant şi autosuficient, dublat de o viziune în care profesorii sunt vinovaţi pentru toate neajunsurile, conturează profilul unui lider autoritar şi lipsit de empatie.
Declaraţiile ministrului au pus sub semnul întrebării inclusiv capacitatea profesorilor de a gestiona elevii cu nevoi speciale:
„Profesorii nu pot să facă faţă şi învăţământului obişnuit şi să se ocupe serios de copiii cu cerinţe educaţionale speciale prin resursele pe care le au acum la dispoziţie.” [Edupedu].
În loc să recunoască lipsa de resurse, ministrul a ales să sugereze incompetenţa cadrelor didactice.
Ministrul cere profesori dedicaţi 8 ore pe zi, dar nu asigură infrastructura pentru asta. Promite debirocratizare, dar introduce noi sarcini administrative [Edupedu]. Critică rezultatele elevilor, dar admite, paradoxal, că nu poate atrage în sistem absolvenţi de top:
„Nu pot să îi aduc în sistem pe cei mai buni absolvenţi din universitaţi. În câţiva ani o să avem probleme cu profesorii de fizică şi de chimie.” [Spotmedia].
Discursul constant ostil al ministrului a erodat încrederea şi motivaţia cadrelor didactice. Într-un moment în care România se confruntă cu un deficit acut de profesori calificaţi, atacurile din partea celui care ar trebui să fie principalul lor apărător nu fac decât să alimenteze exodul şi descurajarea.
Analiza declaraţiilor lui Daniel David între ianuarie şi septembrie 2025 conturează profilul unui ministru al Educaţiei care tratează profesorii mai degrabă ca pe un adversar decât ca pe un partener. De la acuzaţii directe de incompetenţă şi ridiculizarea protestelor legitime, până la condiţionări salariale abuzive şi lipsa de soluţii reale, atitudinea sa arată o antipatie genuină faţă de corpul profesoral.
Pentru prima dată în istoria recentă, România are un ministru al Educaţiei perceput de propriii profesori nu ca un sprijin, ci ca o ameninţare. Consecinţele acestei rupturi pot fi devastatoare pentru viitorul educaţiei româneşti.