Educație cu două măsuri: statul restrânge, privatul câștigă

9/21/2025 10:58:00 AM de la Mate.Info.Ro

---

Normativele de funcţionare: Dublul standard între şcolile de stat şi cele particulare

În dezbaterea despre aplicarea Legii 141/2025, o întrebare se impune firesc: de ce şcolile de stat trebuie să atingă un prag minimal de elevi pentru a funcţiona, în timp ce şcolile particulare pot continua să existe şi cu câţiva copii în bănci?

Răspunsul este simplu la nivel juridic, dar complicat la nivel de politici publice. Avem, practic, două sisteme paralele care funcţionează după reguli diferite.

1. Regula pentru şcolile de stat

Conform Art. 16 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, modificat prin Legea 141/2025, o şcoală de stat dobândeşte personalitate juridică doar dacă are minimum 500 de elevi. Dacă nu atinge acest prag, este comasată sau pierde personalitatea juridică, indiferent de rolul social pe care îl joacă în comunitatea locală.

Logica oficială: eficientizarea cheltuielilor bugetare.

2. Regula pentru şcolile particulare

În schimb, şcolile private sunt guvernate de un alt cadru normativ. Personalitatea juridică le este conferită prin ordinul ministrului, odată cu autorizarea provizorie, conform procedurilor ARACIP. Evaluarea se face pe criterii de calitate (infrastructură, personal, plan educaţional), dar nu există niciun criteriu legat de numărul minim de elevi.

Logica oficială: respectarea dreptului la iniţiativă privată şi garantarea proprietăţii private.

3. Dublul standard

Paradoxul:

• Statul comasează şcolile publice pentru că ar fi „ineficiente” dacă au puţini elevi, chiar şi atunci când sunt singura instituţie educaţională dintr-un sat.
• Şcolile private pot funcţiona fără restricţii similare, chiar dacă încep cu câţiva copii, atâta vreme cât respectă standardele de calitate şi îşi asigură finanţarea prin taxe.

Astfel, ceea ce pentru stat este „ineficienţă”, pentru privat este „diversitate educaţională”.

4. Explicaţia juridică şi constituţională

• Şcoala de stat: persoană juridică de drept public, dependentă de buget.
• Şcoala particulară: persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, independentă de finanţarea statului.

Dar acest raţionament strict juridic ascunde o incoerenţă de politici publice: se aplică criterii de „eficienţă” doar unde statul plăteşte, fără a evalua consecinţele sociale şi educaţionale pentru comunităţi.

5. Consecinţele practice

• Comunităţile rurale riscă să fie lăsate fără şcoală, doar pentru că nu ating pragul numeric impus.
• Oraşele mari pot găzdui şcoli private mici, care oferă programe personalizate, dar accesibile doar celor care şi le permit.
• Inovaţia este încurajată în mediul privat, dar descurajată în cel public.

Concluzie: paradox sau politică deliberată?

Situaţia ilustrează un veritabil dublu standard: statul îşi sacrifică propriile instituţii sub pretextul eficienţei, dar permite sectorului privat să funcţioneze fără aceleaşi constrângeri.

Este aceasta o contradicţie juridică? Nu. Legislaţia e clară şi separată pe regimuri de proprietate.
Este însă un paradox al politicilor publice? Da: în loc să protejeze educaţia publică – accesibilă tuturor – statul alege să o restrângă, în timp ce lasă sectorul privat să prospere, chiar şi în condiţii minime de funcţionare.

Întrebarea de fond: eficienţa bugetară merită să fie plătită cu dispariţia şcolilor din comunităţi?

 

Semnat,
Cătălin Osiceanu
Profu’ de mate